CFR Infrastructură a lansat licitații pentru modernizarea gărilor Videle, Ploiești Vest și Bușteni

27 04. 2023
gara busteni

„Am lansat licitațiile pentru mdernizarea stațiilor Videle, Ploiești Vest și Bușteni, investiție în valoare totală estimată de 38,87 milioane de lei, sursa de finanţare fiind prevăzută în PROGRAMUL TRANSPORTURI (PT) 2021 -2027”, a transmis CFR Infrastructură.

Licitațiile publice lansate de Sucursala Regională CF București (SRCF București) vizează elaborarea proiectelor tehnice și execuția lucrărilor de modernizare a celor trei stații de cale ferată, valoarea estimată pentru fiecare stație CF fiind următoare:

Stația VIDELE
-Valoare estimată: 9,3 milioane de lei fără TVA
-Termen deschidere oferte: 29 mai 2023, ora 15.00

Stația PLOIEȘTI VEST
-Valoare estimată: 18,78 milioane de lei, fără TVA
-Termen deschidere oferte: 30 mai 2023, ora 15.00

Stația BUȘTENI
-Valoare estimată: 10,78 milioane de lei, fără TVA
-Termen deschidere oferte: 6 iunie 2023, ora 15.00

Sursa de finanțare: fonduri externe nerambursabile din PROGRAMUL TRANSPORTURI (PT) și de la BUGETUL DE STAT
Durata: 24 de luni pentru fiecare contract (6 luni proiectare și 18 luni pentru execuția lucrărilor)

MODERNIZAREA stațiilor CF VIDELE, PLOIEȘTI VEST și BUȘTENI include următoarele lucrări:
→ reabilitarea clădirilor de călători
→ reamenajarea piațetei stațiilor și a zonelor adiacente
→ modernizarea grupurilor sanitare
→ modernizarea peroanelor și a copertinelor
→ prelungirea/supraînalțarea peroanelor (stațiile Bușteni și Videle)
→ reabilitarea tunelului pietonal (stația Bușteni)
→ montare garduri de protecție
→ modernizarea instalațiilor de telecomunicații, siguranța circulație
→ amenajare parcare stația Videle

Anunţurile de participare la licitaţiile deschisă şi documentaţiile de atribuire sunt disponibile în Sistemul Electronic al Achizitiilor Publice (SEAP), la adresa www.e-licitatie.ro.