CFR a primit cinci oferte la licitația de 800 de milioane de lei pentru reparația trecerilor la nivel cu calea ferată
Până la termenul limită din 7 aprilie, au depus oferte:
1. Construcții Complexe Buzău, loturile 6 și 7,
2. Arcada Company, loturile 7 și 8,
3. Asocierea Europan Prod SA (leader), Construcții Feroviare Drumuri Poduri, Construcții Complexe Buzău, loturile 3, 4 și 8,
4. Asocierea Daria Const (Leader), Construct ING, Arcada Company, loturile 4 și 6,
5. Asocierea Antrepriză de Construcții Căi Ferate (leader), Euro Construct Trading 98, loturile: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8.
CFR urmează să evalueze aceste oferte până pe 4 iulie 2022, conform calendarului actual din Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
CFR Infrastructură a lansat pe 9 februarie 2022 licitația pentru „Lucrări de întreținere și reparație a trecerilor la nivel cu calea ferată (8 loturi)”. Valoarea estimată a lucrărilor este de până la 792,90 de milioane de lei, acestea urmând a se derula pe o perioadă de patru ani.
„Pentru asigurarea desfășurării activității de întreținere a trecerilor la nivel cu calea ferată prin înlocuirea elementelor componente cu altele noi de același tip pe o lungime cumulată propusă de minimum 2.560 m liniari de trecere la nivel cu calea ferată (aproximativ 320 TN) și maximum 20.480 m liniari de trecere la nivel cu calea ferată (aproximativ 2500 TN) în decursul a 4 ani, CFR SA își propune încheierea a opt acorduri cadru”, se arată în anunțul de licitație.
Execuția lucrărilor se va desfășura pe raza de activitate a Sucursalelor Regionale CF 1-8, având o valoare estimată fără TVA cuprinsă între 7,43 milioane de lei – 99,11 milioane de lei, separat pe loturi:
1. București
2. Craiova
3. Timișoara
4. Cluj
5. Brașov
6. Iași
7. Galați
8. Constanța