CFR Infrastructură începe licitația pentru modernizarea gării Sinaia
„Documentația de atribuire pentru modernizarea stației Sinaia a fost transmisă în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), în vederea verificării și validării, pentru achiziția publică a serviciilor de elaborare a proiectului tehnic și execuția lucrărilor”, informează joi CFR Infrastructură.
Valoarea estimată a investiției: 12,67 milioane de lei, fără TVA
Sursa de finanțare: fonduri externe nerambursabile (PROGRAMUL TRANSPORTURI) și de la BUGETUL DE STAT
Durata contractului: 24 de luni, din care 6 luni pentru proiectare și 18 luni pentru execuția lucrărilor
Modernizarea stației CF Sinaia are ca scop îmbunătățirea condițiilor de exploatare și asigurarea serviciilor de calitate pentru publicul călător, principalul obiectiv al lucrărilor fiind reabilitarea clădirii stației, cu accent pe zonele de acces – peroane, copertine, elemente de siguranță între linii, rampe -, dar și a spațiilor destinate serviciilor publice, inclusiv din zona comercială.
Obiectivele specifice în cadrul proiectului tehnic pentru MODERNIZAREA Stației CF SINAIA vor viza următoarele lucrări:
→ reabilitarea clădirii de călători și consolidarea elementelor structurale degradate
→ înlocuirea instalațiilor sanitare, termotehnologice și electrice, de detecție și de semnalizare la incendiu
→ facilități pentru accesul persoanelor cu dizabilități
→ repararea și consolidarea acoperișurilor și a sistemelor de evacuare a apelor pluviale aferente celor două clădiri adiacente – Expozitie cu tematică feroviară și Salon Oficial;
→ reabilitarea stratului de uzură al peroanelor existente, marcajelor de direcționare tactilo – vizuale, precum și al trecerii la nivel de la capetele peroanelor
→ înlocuirea corpurilor de iluminat existente cu corpuri de iluminat LED pentru exterior, reabilitarea instalațiilor fântânii existente;
→ reabilitarea copertinelor de la linia 1 și de la peroanele intermediare și înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescente cu corpuri de iluminat LED
→ reabilitarea tunelului pietonal și amplasarea unor platforme elevatoare pentru persoanele cu deficiențe locomotorii
→ amenajarea pieței gării și a zonelor adiacente clădirii de călători
→ centrală termică nouă în clădirea CED
→ instalații de telecomunicații, rețele de cabluri exterioare cu fibră optică, cablare interioară structurată, instalații pentru siguranța circulației și exploatare, instalație de avizare/informare a publicului, instalaţie de supraveghere video, instalație de control acces, inclusiv canale de comunicaţii pentru Sistemul Informatic Integrat (IRIS).
CFR Infrastructură amintește că, în data de 27 aprilie au fost lansate licitațiile și pentru modernizarea stațiilor VIDELE, PLOIEȘTI VEST și BUȘTENI, investiții în valoare totală estimată de 38,8 MILIOANE lei, fără TVA, finantate tot din fonduri nerambursabile, prin Programul Transporturi.