CFR Infrastructură redeschide luni circulația între Brașov și Întorsura Buzăului

15 09. 2022
pod budila

Lucrările de reconstrucție a podului de cale ferată din comuna Budila, situat pe linia Hărman – Întorsura Buzăului, la km 17+318 și de amenajare a albiei râului Tărlung, au fost executate de ascocierea de firme românești Confer Group – Construcții Feroviare Drumuri Poduri SRL în perioada aprilie 2021 – august 2022, valoarea contractului fiind de 29,2 milioane lei (cu TVA), finanțare asigurată din fonduri de la bugetul de stat.

Șase perechi de trenuri vor circula, începând de luni 19 septembrie, între Brașov și Întorsura Buzăului (36 km), peste noul pod de cale ferată de la Budila, cu plecarea primului tren din Întorsura Buzăului la ora 04:32, iar din Brașov, la ora 05:43. Cele 12 curse vor fi operate de Regio Călători, durată călătoriei pe întregul traseu, cu opriri intermediare, va dura dura 60 – 65 de minute.

Noul pod de cale ferată simplă, de la Budila, are o deschidere de 70 m, suprastructură metalică, de tip grindă cu zăbrele cale jos, iar infrastructura este din culee fundate indirect. Caracteristicile tehnice și parametri specifici ai acestui obiectiv de investiții sunt:
►deschidere pod – 70 m
►lungime linie reabilitată – 301.603 m
►prag deversor și bazin disipator cu lățimea – 60.85 m
►ziduri de sprijin din beton armat (mal stâng și mal drept) – 60.20 m +19.05 m (aval și amonte)
►apărare de mal din gabioane (mal stâng și mal drept) – 184 m

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CFR Infrastructură amintește că lucrările pentru reconstrucția podului CF din comuna Budila au început în luna aprilie 2021, în perioada 2019 – 2020 fiind parcurse toate etapele necesare semnării contractului de execuție, și anume: elaborarea expertizei tehnice, DALI și a proiectului tehnic, emiterea tuturor documentaţiilor tehnice, economice, inclusiv avizele necesare organizării licitației pentru reconstrucția podului.

Podul de la Budila, distrus din cauza inundațiilor din vara lui 2018 de o viitură pe râul Tărlung, a fost singurul care asigura transportul cu trenul între Brașov și Întorsura Buzăului.

Foto: CFR Infrastructură – Noul podul CF din localitatea BUDILA și reconstrucția albiei râului Tărlung (2021 – 2022)