CFR Marfă a semnat un Memorandum de colaborare cu KTZ Expresss din Kazahstan

26 06. 2024
cfr_marfa_53432100_91166400_23205300_85390200

Potrivit unui comunicat al companiei, transmis miercuri AGERPRES, în perioada 18 – 20 iunie, conducerea CFR Marfă a participat la Astana la o serie de întrevederi cu reprezentanţi ai sectorului de transport feroviar de stat şi privat din Kazahstan, cu reprezentanţi ai autorităţilor centrale din domeniul transporturilor şi energiei, dar şi cu viceministrul Transporturilor, Maksat Kaliakparov, scrie Agerpres.

„Vizita a inclus, de asemenea, şi întrevederi cu potenţiali clienţi care şi-au exprimat interesul în dezvoltarea traficului multimodal de mărfuri, în condiţiile intensificării schimburilor comerciale dintre Europa şi Asia, cu utilizarea soluţiilor propuse de CFR Marfă. O atenţie deosebită în cadrul discuţiilor de afaceri s-a acordat utilizării coridorului de transport care trece prin ţările din regiunile Asiei Centrale, Mării Caspice şi Mării Neagre (Middle Corridor), cu oportunitatea utilizării Portului Constanţa ca nod de distribuţie a mărfurilor către ţările europene. Cu această ocazie, operatorul naţional de transport feroviar de marfă CFR Marfă a prezentat gazdelor oportunităţile pe care le oferă România, prin Portul Constanţa, de a prelua la transport mărfurile provenind sau destinate acestor regiuni, cu utilizarea reţelei feroviare româneşti şi a resurselor importante de care dispune, respectiv material rulant, terminale de cale ferată şi, nu în ultimul rând, resurse umane de înaltă calificare”, se arată în comunicatul citat.

România şi Kazahstan au ajuns, astfel, la anumite acorduri şi le-au consfinţit prin semnarea Memorandumului de cooperare dintre filiala Căilor Ferate din Kazahstan, KTZ Express, şi CFR Marfă pentru implementarea ulterioară de proiecte comune de dezvoltare a traficului feroviar de mărfuri dintre cele două ţări.