CFR Marfă: Deschiderea plicurilor cu documentele de participare la privatizarea, la ora 11.00

Economica.net
09 05. 2013
cfr_marfa2_50522700

Potrivit Ministerului Transporturilor, companiile care au depus oferte până la expirarea termenului limită, respectiv până miercuri, 8 mai 2013, pentru cumpărarea pachetului majoritar de acţiuni (51%) din acţiunile Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă sunt OmniTRAX Inc. (SUA), Grup Feroviar Român (GFR) şi Asocierea SC Transferoviar Grup S.A. şi Donau-Finanz GMBH.

Privatizarea CFR Marfă se va realiza printr-o procedură de vânzare de acţiuni prin metode combinate cu criterii de precalificare, constând în negociere pe bază de oferte preliminare şi neangajante, urmată de licitaţie cu ofertă în plic pentru un pachet majoritar de 51% din capitalul social al companiei.

Pentru a participa la negocierea pe bază de oferte preliminare şi neangajante, potenţialii cumpărători înscrişi pe lista scurtă vor depune la sediul ministerului, în plic sigilat, cel mai târziu până în data de 27 mai 2013, ora 16.00, oferta preliminară şi neangajantă şi comentariile potenţialilor cumpărători înscrişi pe lista scurtă asupra proiectului de contract de vânzare/cumpărare de acţiuni inclus în dosarul de prezentare.

Începând din 28 mai, Comisia de privatizare va purta negocieri cu fiecare ofertant aflat pe lista scurtă, pe baza unei planificări ce se va afişa la sediul MT.

Pentru participarea la licitaţia cu ofertă în plic, documentele trebuie depuse de potenţialii cumpărători până cel târziu în data de 19 iunie, ora 12.00, acest termen fiind de decădere, iar în data de 20 iunie, ora 11.00, la sediul ministerului, Comisia de privatizare va deschide plicurile depuse de ofertanţii prezenţi şi va stabili câştigătorul licitaţiei.

Preţul de pornire al licitaţiei pentru 51% din acţiunile CFR Marfă este de aproape 800 de milioane de lei, iar dosarul de prezentare poate fi achiziţionat contra sumei de 10.000 de euro sau echivalent în lei.

Grup Feroviar Român, companie deţinută de Gruia Stoica şi Vasile Didilă, este o societate cu capital social integral privat, care prestează servicii de transport feroviar de mărfuri şi servicii conexe transportului feroviar. GFR exploatează un parc de 8.000 de vagoane şi 260 de locomotive. În asociere cu CFR Marfă în societatea Rolling Stock, GFR a înregistrat, în 2012, un profit de 4,5 milioane euro.

Transferoviar Grup este o companie înfiinţată în 2003, al cărei obiect de activitate este asigurarea serviciilor de transport/logistică feroviară şi manevră feroviară de marfă, gestionarea de infrastructură feroviară, construcţia de căi ferate, drumuri şi autostrăzi. De asemenea, prin accesarea de fonduri europene, societatea este implicată în dezvoltarea infrastructurii feroviare private, în acest moment având în execuţie terminalul de containere din Aiud. Societatea activează atât pe piaţa din România cât şi la nivel internaţional.

Donau-Finanz GmbH & Co KG Austria este un fond de investiţii de tradiţie din Austria fondat în 1957, administrând active de peste 2 miliarde de euro în domenii cum ar fi managementul activelor, investiţii, fuziuni şi achiziţii, restructurări, dezvoltare rezidenţială. Donau-Finanz este calificat în faza finală a procesului de privatizare a unităţii de transport de marfă a Căilor Ferate Bulgare (BDZ) – BDZ Freight Services.

OmniTRAX este una dintre cele mai mari companii private de căi ferate din America de Nord, potrivit propriei pagini de Internet.