CFR organizează licitații pentru modernizarea stațiilor Roşiori Nord, Caracal şi Filiaşi. Valoarea estimată a investițiilor depășește 47,5 milioane de lei
Potrivit sursei citate, licitaţiile publice lansate de Sucursala Regională CF Bucureşti (SRCF Bucureşti) vizează elaborarea proiectelor tehnice şi execuţia lucrărilor de modernizare a celor trei staţii de cale ferată.
Din totalul sumei alocate pentru investiţii, circa 19,155 de milioane de lei vor merge către modernizarea staţiei Roşiori Nord, 6,862 de milioane de lei pentru staţia Caracal şi 21,508 milioane de lei în lucrările de la staţia Filiaşi.
Termenul-limită pentru deschiderea ofertelor este 14 mai 2024, la ora 15:00.
Durata pentru elaborarea proiectului tehnic, pentru toate cele trei obiective, va fi de nouă luni, iar execuţia lucrărilor va dura 20 de luni pentru staţia Roşiori Nord, 11 luni pentru Staţia Caracal şi 26 de luni pentru Staţia Filiaşi.
Modernizarea acestor staţii include lucrări, precum: reabilitarea clădirilor de călători Roşiori Nord şi Caracal, construcţie nouă de călători în staţia Filiaşi; săli de aşteptare, spaţii comerciale, grupuri sanitare pe categorii de gen şi pentru persoanele cu dizabilităţi, inclusiv spaţiu pentru Mama şi Copilul; montare de panouri fotovoltaice în staţiile Roşiori Nord şi Filiaşi, iar în staţia Caracal panouri fonoabsorbante; reamenajarea zonelor adiacente şi a platformelor; modernizarea peroanelor şi a copertinelor; prelungirea/supraînalţarea peroanelor şi amenajarea de rampe de acces; modernizarea instalaţiilor de telecomunicaţii, siguranţa circulaţie; sistem modern de informare a publicului călător; sistem de supraveghere video; amenajare zone de parcare auto/biciclete.
Anunţurile de participare la licitaţiile deschise şi documentaţiile de atribuire sunt disponibile în Sistemul Electronic al Achizitiilor Publice (SEAP).
Sursa foto: Facebook.com/cfrinfrastructura