CFR: Peste 1.000 de kilometri de cale ferată, scoşi la licitaţie pentru închiriere

Compania Naţională de Căi Ferate 'CFR' organizează, vineri, la Bursa Română de Mărfuri (BRM), licitaţie publică cu strigare pentru închirierea a 1.016,2 kilometri de cale ferată (29 secţii CF), care aparţin infrastructurii feroviare neinteroperabile.
Economica.net - joi, 18 sept. 2014, 15:15
CFR: Peste 1.000 de kilometri de cale ferată, scoşi la licitaţie pentru închiriere

Prin programul de închiriere a secţiilor de cale ferată neinteroperabilă, CFR respectă unul dintre angajamentele asumate în faţa organismelor internaţionale, subliniază compania.

„Gestionarii de infrastructură privaţi, care vor închiria una sau mai multe secţii CF neinteroperabile, contribuie la menţinerea transportului feroviar pe aceste trasee şi la revigorarea sistemului feroviar’, a declarat directorul general al CFR, Macarie Moldovan.

Potrivit unui comunicat al CFR, remis joi AGERPRES, durata de valabilitate a contractului de închiriere este de patru ani, iar criteriul de atribuire va fi preţul cel mai mare.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 19 septembrie, ora 9,00, deschiderea acestora urmând să aibă loc în aceeaşi zi, la ora 10,00, la sediul Bursei Române de Mărfuri şi pot participa persoane juridice române care au calitatea de operatori licenţiaţi de transport feroviar, conform condiţiilor menţionate în documentaţie.

Ofertele se pot depune pentru una sau mai multe secţii de circulaţie, aflate pe raza sucursalelor regionale de cale ferată Bucureşti, Craiova, Timişoara, Cluj, Braşov, Iaşi, Galaţi şi Constanţa.

Secţiile neinteroperabile aflate pe raza Sucursalei Regionale CF Bucureşti sunt: Ploieşti Vest – Târgovişte Nord – Fieni – Pietroşiţa, Diţeşti – Gura Palăngii, I.L. Caragiale – Diţeşti – Moreni, Ploieşti Nord – Măneciu, Câmpina – Câmpiniţa – Telega, Ploieşti Sud – Armăşeşti.

Pe raza Sucursalei Regionale CF Craiova, se scoate la licitaţie secţia neinteroperabilă Bradu de Sus – Bradu Rafinărie – Pârvu, iar pe raza Sucursalei Regionale CF Timişoara secţiile neinteroperabile Caransebeş – Bouţari, Haţeg – Subcetate şi Oraviţa – Anina.

Secţiile neinteroperabile aflate pe raza Sucursalei Regionale CF Cluj sunt: Câmpia Turzii – Turda, Ilva Mică – Rodna Veche, Botiz – Bixad, Baia Mare – Baia Mare Nord, iar pe raza Sucursalei Regionale CF Braşov – Chileni – Voşlobeni, Sebeş Alba – Petreştii de Pădure.

Pe raza Sucursalei Regionale CF Iaşi, secţiile neinteroperabile ce vor fi licitate sunt: Dorneşti – Gura Putnei – Putna, Dornişoara – Floreni, Gura Humorului – Dărmăneşti, Crasna – Huşi, Zorleni – Fălciu Nord şi Piatra Neamţ – Bicaz.

Pe raza Sucursalei Regionale CF Galaţi se scoate la licitaţie secţiile neinteroperabile Făurei – Tecuci, Mărăşeşti – Panciu, Comăneşti – Moineşti şi Făurei – Urziceni, iar pe raza Sucursalei Regionale CF Constanţa secţiile Slobozia Veche – Ţăndărei, Medgidia – Tulcea Oraş şi Medgidia – Negru Vodă.

CFR are posibilitatea să ofere în regim de închiriere – prin licitaţii publice la Bursa Română de Mărfuri – secţiile de circulaţie aparţinând infrastructurii feroviare neinteroperabile către operatori economici, conform prevederilor HG 643/ 2011. Operatorii economici, desemnaţi câştigători, sunt obligaţi să preia şi personalul CFR existent sau care îşi desfăşoară activitatea pe secţia sau grupul de secţii aferent necesar pentru asigurarea pachetului minim social existent la momentul închirierii, în conformitate cu prevederile legislative, precizează compania.

Te-ar mai putea interesa și
Anul 2025 pare a fi crucial pentru piața imobiliară, care trebuie să se transforme
Anul 2025 pare a fi crucial pentru piața imobiliară, care trebuie să se transforme
Anul 2025 marchează o etapă crucială pentru piața imobiliară europeană, aflată într-un proces de redresare și transformare. Factori economici favorabili, precum stabilizarea inflației,......
Eolienele ar putea depăşi cărbunele pentru prima dată, în 2025 – analiză Reuters
Eolienele ar putea depăşi cărbunele pentru prima dată, în 2025 – analiză Reuters
În 2025, fermele eoliene din Europa ar putea produce, pentru prima dată, mai multă electricitate decât centralele energetice ...
Trump şi Putin vor avea în scurt timp o convorbire telefonică
Trump şi Putin vor avea în scurt timp o convorbire telefonică
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, şi preşedintele rus Vladimir Putin ar urma să aibă o convorbire telefonică ...
Rusia spune că ucrainienii au încercat să atace gazoductul TurkStream
Rusia spune că ucrainienii au încercat să atace gazoductul TurkStream
Rusia a declarat luni că a doborât nouă drone ucrainene care au încercat să atace o parte din infrastructura gazoductului ...