CFR reabilitează doar 10 kilometri de reţea anual

Economica.net
30 09. 2013
cai_ferate_cfr_feroviar_94478000

„Din păcate, avem mari rămâneri în urmă la reparaţiile capitale, ele fiind cele care menţin în viaţă reţeaua. Dacă până în 1989 făceam cam 300 km de reparaţii capitale pe an, astăzi din cauza lipsei fondurilor necesare facem 10 km pe an, ceea ce este practic insuficient. Nefăcând reparaţii capitale, trebuie să introducem restricţii de viteză”, a afirmat Nicolaos, la Conferinţa Naţională de Construcţii „Gala Business Construct”.

Nicolaos a precizat că în prezent trenurile de călători circulă cu o viteză medie comercială de 46 km/oră, iar cele de marfă rulează la 23 km/oră.

Compania îşi propune ca până în 2020 să finalizeze reabilitarea laturii nordice a Coridorului IV şi să realizeze modernizări ale laturii de sud a respectivului traseu, efortul financiar având o valoare estimată de circa 7 miliarde de euro, susţinut şi din fonduri europene.

Pe de altă parte, CFR îşi propune şi reabilitarea staţiilor de cale ferată din toate reşedinţele de judeţ.

„Ne gândim să promovăm chiar şi liniile de mare viteză, pentru că România nu poate rămâne o insulă izolată din acest punct de vedere”, a mai spus reprezentantul CFR.

CFR SA a anunţat, anterior, că reparaţiile capitale pentr cei 8.000 de kilometri ar presupune investiţii de peste 10 miliarde de euro.