CFR SA a obţinut o reducere anuală a costurilor cu circa 1,1 milioane lei
Conform unui comunicat remis, vineri, AGERPRES, directorul general al Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, Dimitris Sophocleous s-a întâlnit, la începutul acestei luni, cu opt furnizori de servicii şi lucrări (selectaţi în mod aleatoriu) dintr-un total de 800 de furnizori, cu care compania are în derulare contracte anuale în valoare de aproximativ 15 milioane de lei.
În urma discuţiilor purtate cu reprezentanţii celor 8 companii furnizoare de servicii şi lucrări, partenerii de afaceri şi-au exprimat disponibilitatea de a acorda un discount cuprins între 5% şi 10% la soldul rămas.
Managerul companiei le-a mulţumit partenerilor pentru disponibilitatea arătată, asigurându-i că acest discount oferit reprezintă un real sprijin financiar pentru reducerea costurilor companiei şi ale bugetului de stat. În acelaşi timp, reprezintă şi un exemplu că în relaţiile de business se pot găsi soluţii viabile cu rezultate certe, atunci când partenerii de afaceri dau dovadă de înţelegere, în aceste vremuri de constrângere economică pentru companiile feroviare, se spune în comunicat.
‘Voi continua discuţiile şi cu ceilalţi furnizori ai companiei cu convingerea că majoritatea partenerilor noştri vor da dovadă de aceeaşi înţelegere şi disponibilitate şi vor accepta să ne sprijine prin aplicarea unui discount, mai ales că în relaţia de business CFR SA se bazează pe parteneri adevăraţi’, a declarat Dimitris Sophocleous, director general al CFR SA.
Săptămâna viitoare, directorul general al CFR SA se va deplasa în teritoriu cu trenul, pentru a continua vizita în sucursalele feroviare, şi va discuta cu reprezentanţii regionalelor despre măsurile de eficientizare a activităţii şi de reducere a costurilor companiei.
Compania Naţională de Căi Ferate ‘CFR’ SA – companie care administrează infrastructura feroviară publică – desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă