CFR SA a publicat expertiza podului Constanţa: Este nevoie de reparaţii în regim de urgenţă

Economica.net
07 05. 2018
pod_constanta_4565432_89933500

Un protest faţă de refuzul CFR SA de a publica online rezultatul expertizei făcute în luna februarie la podul Constanţa fusese anunţat să aibă loc săptămâna viitoare, în faţa sediului operatorului de cale ferată, potrivit News.ro.

Organizatorii au acuzat CFR, Primăria Capitalei şi Primăria Sectorului 1 că ignoră pericolul pe care îl reprezintă podul, în condiţiile în care acesta se află într-o continuă stare de degradare, punând în pericolul vieţile oamenilor.

Luni, CFR a publicat expertiza, iar din aceasta reiese că podul are nevoie urgentă de reparaţii.

„Pentru realizarea unei stări tehnice bune a pasajului, care să asigure desfăşurarea traficului rutier şi feroviar în condiţii depline de siguranţă şi confort pe întreaga durată rămasă de exploatare normala, apreciată la minimum 35 de ani, până la următoarea reparaţie capitală, se recomandă execuţia unor lucrări de reparaţii şi consolidare, în regim de urgenţă, în special la nivelul elevaţiei pilei şi a grinzilor marginale din suprastructura podului”, se arată în expertiză.

Cele mai grave probleme au fost constatate la nivelul stâlpilor de susţinere şi la grinzi. Pasajul a fost construit în anul 1938, fiind efectuate numai reparaţii sumare în anul 1970, potrivit expertizei.

Totodată, pasajul nu prezintă un gabarit de circulaţie pe verticala de 5,50 m, necesară pentru asigurarea circulaţiei tramvaielor pe străzi de categoria I, după cum prevăd normele de proiectare a podurilor.

„Pasajul în forma actuală asigură următoarele înălţimi de gabarit măsurate la şina liniei de tramvai de 4,50 m la sensul spre Bucureştii Noi, respectiv de 4,53 m la sensul spre Centru. La nivelul rigolelor de colectare a apelor, pasajul asigura înălţimi de gabarit de 4,67 m spre Bucureştii Noi, respectiv de 4,70 m spre Centru”, se arată în expertiză.

Primăria Capitalei vrea să solicite Guvernului transmiterea în subordinea sa a Podului Constanţa, pentru a-l reabilita, un proiect de hotărâre în acest sens fiind introdus pe ordinea de zi suplimentară a şedinţei de vineri a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi adoptat în unanimitate.

Viceprimarul Aurelian Bădulescu a susţinut că municipalitatea doreşte să reabilitize podul, în condiţiile în care CFR „nu înţelege să îşi ducă la bun sfârşit obligaţiile”.