CFR SA a scos la licitaţie studiul de fezabilitate pentru modernizarea liniei ferate dintre Bucureşti şi Aeroportul Otopeni
Potrivit unui comunicat al companiei, transmis joi AGERPRES, tipul procedurii este licitaţie deschisă, iar sursa de finanţare pentru realizarea proiectului este asigurată din bugetul de stat şi din fonduri de coeziune, aferente cadrului financiar 2014 – 2020.
‘Studiul de fezabilitate va prezenta cea mai bună variantă pentru legătura pe calea ferată între staţia Bucureşti Nord şi Aeroportul Internaţional Henri Coandă, în conformitate cu standardele impuse pentru Coridoarele Europene şi Coridoarele TEN-T, respectând totodată specificaţiile tehnice de interoperabilitate pe teritoriul României. Anunţul de participare la procedura licitaţie deschisă (…) şi documentaţia de atribuire sunt disponibile în Sistemul Electronic al Achiziţiilor Publice (…)’, precizează compania.
Termenul limită pentru primirea ofertelor este 12 aprilie 2018.
Compania Naţională de Căi Ferate ‘CFR’ S.A. administrează infrastructura feroviară publică.