CFR SA anunţă un profit de 73 milioane lei la 5 luni şi afaceri de peste 380 milioane lei
‘Rezultatul a survenit în ciuda bugetării în creştere a cheltuielilor companiei, generate de majorarea salariului minim pe economie, care a influenţat atât cheltuielile cu personalul propriu, dar şi pe cele cu produsele şi serviciile necesare desfăşurării activităţii de bază’, se menţionează într-un comunicat al companiei, remis vineri AGERPRES.
La această evoluţie, s-a adăugat trendul descrescător al volumelor de transport, anunţate la începutul anului de clienţii CFR SA, operatorii de transport, trend accentuat de turbulenţele înregistrate pe piaţa transportului feroviar de călători, în această perioadă.
‘A fost nevoie să forţăm atingerea acestui rezultat pozitiv într-un timp destul de scurt şi într-un climat economic nefavorabil, pentru a ne asigura un punct de plecare stabil în acţiunea complexă de modernizare a companiei pe care am planificat-o pentru următorii ani. Ne propunem o strategie bazată pe dezvoltarea activităţii şi nu pe restrângerea acesteia, ceea ce înseamnă în primul rând creşterea moderată, dar constantă a veniturilor, apoi reducerea costurilor operaţionale şi non-operaţionale şi, nu în ultimul rând, continuarea integrării în spaţiul de transport unic european’, a declarat directorul general al CFR SA, Dan Costescu.
Conform sursei citate, modernizarea presupune într-o primă etapă consolidarea instituţională a companiei, prin securizarea funcţiilor de bază ale administratorului de infrastructură şi eliminarea tendinţelor de destructurare organizaţională, care ‘şi-au probat deja nocivitatea şi nu fac decât să disipe eforturile actorilor principali’, conducând la scăderea generală a competitivităţii transportului feroviar faţă de celelalte mijloace de transport.
‘Ca administrator modern de infrastructură, CFR SA va trata într-o manieră constructivă statutul său de deţinător al unui monopol natural şi se va repoziţiona ca o companie orientată către piaţă, asumându-şi responsabilitatea atât faţă de clienţii săi, operatorii de transport feroviari, cât şi faţă de clienţii clienţilor săi, pasagerii şi operatorii economici interesaţi în transportul de marfă’, se mai spune în comunicat.
Compania Naţională de Căi Ferate ‘CFR’ SA şi-a bugetat profit zero pentru anul în curs, la venituri şi cheltuieli totale egale de aproape 2,52 miliarde de lei, potrivit proiectului de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe 2015 al companiei.
Din totalul cheltuielilor, în zona de exploatare vor merge peste 2,3 miliarde lei, în timp ce cheltuielile cu personalul vor reprezenta aproape 853 de milioane de lei. Pentru salarii au fost consemnate aproximativ 682 de milioane de lei, iar bonusurile prevăzute în proiectul de BVC se ridică la 6,82 milioane de lei.
Numărul de personal prognozat la finele anului este de 23.777 de persoane, iar câştigul mediu lunar pe salariat, determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială de 2.488,35 lei.
CFR SA este compania care administrează infrastructura feroviară publică.