CFR SA: Comisia Europeană alocă 673 mil. euro pentru electrificarea liniei București – Giurgiu, modernizări în Constanța și la granița cu Ucraina

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA și Agenția Executivă Europeană pentru Climă, Infrastructură și Mediu (CINEA) au semnat acordurile de finanțare, în valoare totală de 672,8 milioane de euro, pentru etapa a II-a a proiectelor de modernizare a infrastructurii feroviare pe tronsonul București Nord - Giurgiu Nord Frontieră, în Portul Constanța și pentru primul proiect de electrificare și modernizare a infrastructurii feroviare prin punctul de frontieră de la VICȘANI, granița cu Ucraina, implementat în colaborare cu S.A. Căile Ferate Ucrainene.
Anemona Andone - vin, 20 oct. 2023, 13:00
CFR SA: Comisia Europeană alocă 673 mil. euro pentru electrificarea liniei București - Giurgiu, modernizări în Constanța și la granița cu Ucraina

Cele trei proiecte, cu finanțare din fonduri nerambursabile CEF – Fondul de Coeziune prin Mecanismul European de Interconectare, sector Transporturi -, aprobate de Comisia Europeană, au un rol esențial în dezvoltarea rețelei de căi ferate din sudul și nordul țării, la granița cu Ucraina, și vor contribui în mod direct la creșterea capacității de exploatare și de conectivitate a infrastructurii feroviare pentru ambele categorii de transport, de călători și de mărfuri, au informat vineri reprezentanții CFR SA.

Valoarea totală eligibilă pentru modernizarea infrastructurii feroviare din PORTUL CONSTANȚA (etapa a II-a) este de 125,6 milioane de euro. Proiectul prevede:
▻ modernizarea linie CF VALU LUI TRAIAN – PALAS
▻ dublarea liniei de acces între ECLUZĂ AGIGEA – FERRI BOAT (etapa a II-a)

Valoarea totală eligibilă pentru modernizarea liniei CF BUCUREȘTI NORD – GIURGIU FRONTIERĂ (etapa a II-a) este de 498,42 milioane de euro. Proiectul prevede:
▻ reabilitarea liniei CF PROGRESU – JILAVA – VIDRA
▻ reabilitarea liniei CF COMANA – GIURGIU NORD – GIURGIU FRONTIERĂ
▻ electrificarea întregului tronson BUCUREȘTI PROGRESUL – Jilava – Vidra – Comana – Giurgiu Nord – GIURGIU FRONTIERĂ
▻ dublarea liniei CF între DAIA – FRĂȚEȘTI (4,2 km)

Valoarea totală eligibilă pentru îmbunătățirea trecerii feroviare a frontierei la VICȘANI (RO) este de 48,76 milioane de euro. Proiectul prevede:
▻ electrificarea liniei CF DĂRMĂNEȘTI – VICȘANI, inclusiv lucrări conexe
▻ modernizarea PODULUI CF peste râul SUCEAVA, în stația CF DORNEȘTI, pe linia spre PUTNA

Perioada de implementare a celor 3 proiecte este cuprinsă între 34 de luni – 56 de luni, potrivit CFR SA.

CITEȘTE ȘI:

Te-ar mai putea interesa și
Verde pentru producţia de vin fără alcool în Italia
Verde pentru producţia de vin fără alcool în Italia
Guvernul italian a aprobat producţia de vin fără alcool după mai mulţi ani de opoziţie faţă de acest produs, transmite DPA....
Pacea ar putea fi obţinută în Ucraina în câteva săptămâni, crede premierul Poloniei
Pacea ar putea fi obţinută în Ucraina în câteva săptămâni, crede premierul Poloniei
Pacea ar putea fi obţinută în Ucraina în câteva săptămâni, a apreciat marţi premierul polonez Donald Tusk, după ...
Legumicultorii români pot accesa, începând din 19 ianuarie 2026, fonduri europene de peste 151 de mil. euro
Legumicultorii români pot accesa, începând din 19 ianuarie 2026, fonduri europene de peste 151 de mil. euro
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a anunțat că legumicultorii români pot accesa, începând din 19 ...
Ţinta de reducere a deficitului bugetar, atinsă doar prin gestionarea fermă a resurselor publice şi o colectare eficientă a veniturilor – PwC România
Ţinta de reducere a deficitului bugetar, atinsă doar prin gestionarea fermă a resurselor publice şi o colectare eficientă ...
Ţinta de reducere a deficitului bugetar va putea fi atinsă doar printr-o gestionare fermă a resurselor publice şi printr-o ...