CFR SA: Două secţii de cale ferată închise şi una cu restricţii de viteză, la ora 18:00

Economica.net
30 06. 2018
0f8623a47c8351fd3d08ee4644bb840c_67976200

Astfel, la ora menţionată era închisă secţia CF Întorsura Buzăului – Hărman, secţie neinteroperabilă administrată de gestionarul privat RCCF Trans, deoarece suprastructura podului de cale ferată, situat în apropierea staţiei Budila, s-a prăbuşit, infrastructura fiind afectată de creşterea debitului şi a cotelor râului Târlung. De asemenea, era închisă secţia CF Băbeni – Alunu (secţie pe care circulă doar trenuri de marfă) – terasament spălat între staţiile Popeşti Vâlcea – Berbeşti.

Totodată, pe Secţia CF Valea Seaca – Fărăoani trenurile circulau cu RV de 30 km/h (nivelul apelor a ajuns la ciuperca şinei).

Pe parcursul zilei au fost afectate şi alte secţii de cale ferată, ca urmare a condiţiilor meteorologice, respectiv Staţia CF Valea Uzului (circulaţie redeschisă la ora 11:23), Secţia CF Iaşi – Dorohoi, secţie neinteroperabilă administrată de gestionarul privat RCCF Trans (circulaţie redeschisă la ora 15:25) şi Secţia CF Comăneşti – Moineşti, tronson pe care circulă doar trenuri de marfă (circulaţie redeschisă la ora 16:13).