CFR SA: Licitaţii în valoare de 60 milioane lei pentru studiile de fezabilitate necesare modernizării CF Ploieşti Triaj-Frontieră

CFR SA a lansat licitaţiile pentru realizarea studiilor de fezabilitate, în valoare totală estimată de 59,6 milioane lei, necesare modernizării liniei de cale ferată Ploieşti Triaj - Focşani - Roman - Iaşi - Frontieră, în lungime de 406 kilometri, pentru viteza maximă de circulaţie a trenurilor de călători cu 160 km/h şi viteza maximă proiectată de circulaţie cu 200 km/h, conform parametrilor tehnici prevăzuţi de standardele şi cadrul legislativ şi de reglementare naţional şi european. 
Economica.net - joi, 01 aug. 2019, 14:40
CFR SA: Licitaţii în valoare de 60 milioane lei pentru studiile de fezabilitate necesare modernizării CF Ploieşti Triaj-Frontieră

Potrivit unui comunicat al companiei, procedura de licitaţie pentru realizarea studiilor de fezabilitate este organizată pe trei tronsoane. Astfel, contractul de modernizare pentru tronsonul Ploieşti Triaj – Focşani, de 143 kilometri, are o valoare estimată de 19,828 milioane de lei (fără TVA). Durata contractului este de 23 de luni, iar finanţarea va fi asigurată din programe din Fonduri de Coeziune (FC).

Pentru tronsonul Focşani – Roman, de 147 de kilometri, valoarea estimată a contractului de modernizare se ridică la 20,382 milioane de lei (fără TVA), iar durata va fi de 23 de luni. Finanţarea provine din programe din Fonduri de Coeziune (FC).

Costul lucrărilor de modernizare pentru ultimul tronson, Roman – Iaşi – Frontieră, de 116 km, este estimat la 19,412 milioane de lei (fără TVA). Durata contractului va fi de 23 de luni, iar finanţarea va proveni de asemenea din programe din Fonduri de Coeziune (FC).

„Studiile de fezabilitate, în valoare totală estimată de 59,6 milioane lei, vor respecta actele normative şi reglementările specifice infrastructurii feroviare, construcţii, aplicabile, în vigoare, în vederea prezentării unui proiect matur, care să corespundă celei mai eficiente soluţii din punct de vedere tehnico – economic, pentru care să se aprobe asigurarea sursei de finanţare pentru implementarea obiectivului de investiţie, cu respectarea conformităţii standardelor impuse pentru Coridoarele Europene şi Coridoarele TEN-T şi asigurarea specificaţiilor tehnice de interoperabilitate pe teritoriul României, inclusiv pentru modernizarea staţiilor de cale ferată”, afirmă CFR SA.

De asemenea, compania subliniază că linia de cale ferată Ploieşti Triaj – Focşani – Roman – Iaşi – Frontieră (406 km), situată pe ruta Coridorului IX de transport, este o linie importantă a reţelei de cale ferată din România, deoarece preia traficul internaţional european de pe cele două coridoare centrale aflate pe teritoriul ţării noastre şi asigură legătura Coridorului Rhin – Dunăre (fostul Coridor IV) cu ţările din sud-estul Europei (Bulgaria, Grecia, Turcia) şi ţările din nord-estul Europei (Republica Moldova, Ucraina, Rusia).

Anunţurile de participare la procedurile de licitaţii deschise şi documentaţiile de atribuire sunt disponibile în Sistemul informatic colaborativ pentru mediu performant de desfăşurare al achiziţiilor publice (SICAP), la adresa www.e-licitatie.ro.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...