CFR SA plăteşte 5 milioane de euro pe reabilitarea unui pod şi a şase podeţe. Vezi lucrările

Lucrările au fost atrbuite unei firme spaniole. 85% din bani provin din fonduri europene nerambursabile, 15% de la buget.
Economica.net - Dum, 02 aug. 2015, 07:36
CFR SA plăteşte 5 milioane de euro pe reabilitarea unui pod şi a şase podeţe. Vezi lucrările

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA şi spaniolii de la Sociedad Anonima de Obras y Servicios – Copasa au semnat un contract în valoare de 22,17 milioane de lei, 5 milioane de euro, pentru reabilitarea a şapte obiective de cale ferată aflate pe raza Regionalei CF Cluj, respectiv un pod şi şase podeţe în judeţele Sălaj şi Bihor, potrivit unui comunicat al CFR SA .

În perioada desfăşurării lucrărilor de reabilitare, pe segmentele de cale ferată unde vor funcţiona şantierele, trenurile vor circula cu restricţie de viteză fie pe poduri provizorii între staţiile Stana – Huedin şi Bratca – Şuncuiuţ, fie alternativ, pe câte un fir de circulaţie, între Oradea Est şi Oradea, în funcţie de graficul de execuţie stabilit.

“Programul de reabilitare a celor şapte obiective situate pe tronsonul Bucureşti – Episcopia Bihor are drept scop îmbunătăţirea condiţiilor de transport pentru pasageri şi mărfuri, prin creşterea vitezei, a confortului şi a siguranţei pe calea ferată”, se arată în comunicat.

Termenul de execuţie a lucrărilor este de maximum 17 de luni (la care se adaugă cele 12 luni perioada de garanţie), sursa de finanţare fiind asigurată din fonduri externe nerambursabile FEDR în proporţie de 85% şi din fonduri de la bugetul de stat – 15%.

Am solicitat CFR SA o listă detaliată a lucrărilor de efectuat pentru fiecare dintre cele 7 obiective în reabilitare, în ideea de a avea o imagine mai clară asupra contractului. Iată răspunsul, pe larg

Pod Km 651+564, CF 300, Bucureşti  – Ep. Bihor, între staţiile Oradea Est – Oradea (jud. Bihor).  Închiderea succesivă a celor doua linii şi dezafectarea dalelor suprastructurii. Demolarea culeelor şi a aripilor până la cota -1,50 m sub NST şi demolarea totală a sferturilor de con şi a radierului. Refacerea terasamentului la profilul tip.

Podeţ Km 597+715, CF 300, Bucureşti – Ep. Bihor, între staţiile Bratca – Suncuiuş (jud. Bihor). Înlocuirea podetului existent cu un podeţ cadru tip C1, cu camera de cadere amonte şi aripi, aval. Se vor amenaja şi şanţuri pentru colectarea apelor pluviale din amonte.

Podeţ Km 544+080, CF 300, Bucureşti  – Ep. Bihor, între staţiile Stana – Huedin (jud. Cluj). Podeţul nou se execută prin metoda Pipe Jacking, din elemente tubulare prefabricate din beton armat, cu diametrul interior de 2200mm. In amonte racordarea cu terasamentul se face folosindu-se lucrarile existente, albia amenajandu-se cu un casiu, iar in aval se vor  realiza timpane si aripi noi. În podeţ se va amenaja un pereu din beton.

Podeţ Km 544+677, CF 300, Bucureşti  – Ep. Bihor, între staţiile Stana – Huedin (jud. Cluj). Reabilitarea podeţului, prin introducerea unor tuburi prefabricate din beton armat, având diametrul interior de 2,20m, utilizand metoda “pipe – jacking”; amonte podetul se va prelungi cu aproximativ 4,0m pentru a putea fi realizat profilul standard al terasamentului. Racordarea cu terasamentul se va face cu timpan de beton armat si aripi de beton simplu, turnat monolit; pentru introducerea tuburilor prefabricate se vor executa pinteni de impingere amonte si aval, care se vor demola partial si se vor transforma in fundatii pentru aripile amonte si aval; albia, inclusiv in podet, se va amenaja cu pereu de beton simplu.

Podeţ Km 544+976, CF 300, Bucureşti  – Ep. Bihor, între staţiile Stana – Huedin (jud. Cluj). Reabilitarea podeţului prin mărirea deschiderii acestuia la 15m; podul se va realiza pe acelaşi amplasament, cu fundaţii indirecte, pe coloane Φ1,08m şi suprastructură tip GMIB; amenajarea albiei şi racordarea cu terasamentul prin sferturi de con pereate; realizarea de scări de acces pe terasament.

Podeţ Km 545+100, CF 300, Bucureşti  – Ep. Bihor, între staţiile Stana – Huedin (jud. Cluj).
Realizarea pe amplasamentul podetului existent a unui pod cu deschiderea de 26 m, cu fundaţii indirecte pe coloane Φ1,08m şi suprastructura alcătuită din două tabliere casetate cale sus cu secţiune mixtă oţel-beton, simple rezemate, cu cuva de de beton este în conlucrare cu tablierul metalic semicasetat; amenajarea albiei şi racordări cu terasamentul cu sferturi de con pereate; reprofilarea locala a terasamentului si realizarea de scări de acces pe terasament.

Podeţ Km 543+830, CF 300, Bucuresti  – Ep. Bihor, între staţiile Stana – Huedin (jud. Cluj). Înlocuirea podetului actual cu un podeţ forat prin metoda Pipe-Jacking, realizat in acelasi amplasament. Podeţul nou se execută din elemente tubulare prefabricate din beton armat, cu diametrul interior de 2200mm. În amonte, racordarea cu terasamentul se face cu adaptarea lucrărilor existente, albia amenajându-se corespunzator, iar în aval se vor cămăşui cu beton armat de 10 cm, timpanul şi aripile existente. În podeţ se va amenaja un pereu din beton.

Te-ar mai putea interesa și
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să se impună înghețarea pentru tot anul 2025
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să ...
Cheltuielile de personal ale statului al crescut în anul 2024 cu 32 de miliarde de lei, și au ajuns la 164 de miliarde de lei, adică aproape 33 de miliarde de euro, potrivit notei de fundamentare......
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Departamentul de Stat american a anunţat vineri sancţiuni împotriva oligarhului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul ...
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere în următoarele zile până la valoarea ...
FIHR avertizează Guvernul că „Ordonanţa trenuleţ” va avea efecte devastatoare asupra turismului, dacă nu va fi însoțită de măsuri compensatorii
FIHR avertizează Guvernul că „Ordonanţa trenuleţ” va avea efecte devastatoare asupra turismului, dacă nu ...
Federaţia Industriei Hoteliere din România (FIHR) lansează un apel urgent către Guvernul României în ceea ce priveşte ...