CFR SA propune reducerea veniturilor totale cu 8,52% în 2020 şi menţine pierderile brute la 392,66 milioane de lei

Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" SA propune reducerea veniturilor totale cu 8,52% în bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2020, în contextul pandemiei, dar menţine estimarea privind pierderile brute la 392,66 milioane de lei, se arată într-un proiect de hotărâre de Guvern iniţiat de Ministerul Transporturilor, privind rectificarea bugetului companiei pentru 2020.
Economica.net - vin, 30 oct. 2020, 17:13
CFR SA propune reducerea veniturilor totale cu 8,52% în 2020 şi menţine pierderile brute la 392,66 milioane de lei

„Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” – SA a propus în proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2020, următoarele modificări ale indicatorilor economico-financiari, faţă de bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2020, aprobat prin HG nr.233/2020: reducerea veniturilor totale cu 8,52%, având în vedere reducerea veniturilor proprii cu 16,62% ca urmare a reducerii activităţii din întreg sistemul feroviar şi, implicit, a veniturilor obţinute din activitatea de exploatare a infrastructurii feroviare, pe fondul efectelor generate de evoluţia pandemiei cu virusul Sars-Cov-2 şi al omolgării de Tribunalul Bucureşti a ofertei de concordat preventiv a Societăţii Naţionale Transport Feroviar Marfă ,,CFR Marfă,, S.A”, se arată în proiect.

De asemenea, reducerea este susţinută şi de diminuarea veniturilor din subvenţii pentru investiţii cu 16,15%; creşterea veniturilor din transferuri bugetare cu 12,10%; reducerea cheltuielilor totale cu 7,76%, ca urmare a reducerii tuturor elementelor de cheltuială finanţate din veniturile proprii ale CFRA SA în corelaţie cu necesităţile de desfăşurare a activităţii curente astfel încât, în condiţiile stării tehnice actuale a infrastructurii feroviare, siguranţa circulaţiei pe infrastructura feroviară să nu fie periclitată.

„Această reducere a cheltuielilor finanţate din veniturile proprii ale CFR SA a fost necesară deoarece Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” – S.A. nu a beneficiat de compensarea diminuării veniturilor provenite din reducerea transportului feroviar de călători şi marfă pe calea ferată ca urmare a evoluţiei epidemiei cu noul coronavirus SARS-COV2; Compania Naţională de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A. a asigurat din veniturile proprii toate cheltuielile aferente combaterii îmbolnăvirii salariaţilor proprii şi publicului călător cu virusul SARS-COV2. rezultatul brut – pierdere în valoare de 392.662,51 mii lei – rămâne nemodificată faţă de valoarea aprobată prin HG nr. 333/23.04.2020. Cum veniturile din alocaţiile bugetare sunt utilizate potrivit destinaţiei stabilită prin reglementările legale, respectiv întreţinere şi reparaţie infrastructură feroviară publică şi documentaţii cadastrale, toate celelalte cheltuieli sunt suportate/ acoperite de Compania Naţională „CFR” S.A din veniturile proprii ceea ce conduce la înregistrarea rezultatului brut – pierdere de 392.662,51 mii lei”, se arată în document.

Pe de altă parte, în proiect se menţionează că productivitatea muncii, calculată în unităţi valorice, programată în proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2020, a scăzut faţă de cea aprobată în bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2020, prin HG. 233/2020, cu 15,57% urmare a reducerii veniturilor din exploatare cu suma de 342,21 milioane de lei. Câştigul mediu lunar pe salariat, programat în proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2020, a scăzut faţă de suma aprobată în bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2020, prin HG. 233/2020 cu 0,36%.

Potrivit sursei citate, valoarea plăţilor restante va creşte de la 53,83 milioane de lei la 300 de milioane de lei în 2020.

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA a acumulat datorii, la 31 august 2020, în valoare de 257,31 milioane de lei către furnizorii de materiale/produse/echipamente şi servicii pentru infrastructura feroviară, care sunt filialele proprii: Electrificare CFR SA, Informatică Feroviară SA şi Telecomunicaţii CFR SA.

Totodată, sursele de finanţare a investiţiilor în valoare de 6,42 miliarde de lei, estimate în proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2020, au fost diminuate faţă de cele aprobate prin bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2020 prin HG. nr.233/2020, cu suma de 2,65 miliarde de lei (29,23%).

Valoarea surselor proprii de finanţare a investiţiilor în domeniul privat al CFR SA şi în domeniul public al statului (adică amortizarea mijloacelor fixe-aparţinând domeniului privat al CFR SA şi veniturile din închirierea secţiilor de circulaţie neinteroperabile) nu s-a modificat faţă de valoarea aprobată în bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2020, prin HG nr. 333/23.04.2020.

În schimb, sursele alocate de la bugetul de stat s-au modificat de la valoarea de 8,94 miliarde de lei la valoarea de 6,29 miliarde de lei, ceea ce reprezintă o diminuare cu 2,65 miliarde de lei, cu 29,67%.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...