CFR SA vrea să modernizeze Gara de Nord şi Centura Feroviară a Capitalei cu bani de la arabi

Gara de Nord şi Centura Feroviară a Capitalei ar putea fi modernizate cu bani de la arabi, potrivit directorului general al CFR Infrastructură Ion Gavrilă. Cele două proiecte de investiţii au fost propuse de către premierului Viorica Dăncilă oficialilor din Qatar.
Economica.net - lun, 26 mart. 2018, 21:01
CFR SA vrea să modernizeze Gara de Nord şi Centura Feroviară a Capitalei cu bani de la arabi

„Trebuie făcut ceva cu Gara de Nord. Din prima zi în care am venit, am cerut să se facă curăţenie, pentru că este foarte multă mizerie. Eu consider că s-a schimbat cât de cât. Mai avem probleme cu paza”, a spus şeful CFR SA în cadrul conferinţei de luni a revistei Capital.

Legat de modernizarea Gării de Nord, acesta spune că a transmis un document la Guvern, pentru întâlnirea premierului cu oficiali din Qatar.

„Ni s-a spus ce obiective credem noi că am putea să le facem cu sprijunul Qatar-ului. Am dat proiectul Gării de Nord şi al inelului feroviar”, a precizat Gavrilă.

Potrivit lui, pentru modernizarea Gării de Nord, care este monument istoric, trebuie 1 miliard de euro. „E o problemă mai complicată pe care o avem în atenţie, dar nu pentru 2018, 2019, poate 2020 cred”, a spus Gavrilă.

Pe 21 martie, premierul Viorica Dăncilă l-a primit la Palatul Victoria pe ambasadorul statului Qatar la Bucureşti, Abdullah Nasser Abdullah Alhumaidi, pe agenda întâlnirii înscriindu-se întărirea cooperării bilaterale, precum şi potenţiale investiţii în energie, agricultură, transporturi, infrastructură şi turism.

Transformarea Gării de Nord din Bucureşti a fost o preocupare pentru politicienii care s-au perindat în fotoliului de ministru la Transporturi. Însă niciun plan nu a prins contur. În 2016, arhitecţii Centrului de Excelenţă în Urbanism „Ion Mincu” au venit cu o nouă propunere pentru autorităţi: un proiect integrat, cu mall şi birouri, totul la un cost de 2,4 miliarde de euro şi zece ani perioadă de realizare. 

 

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat joi că aderarea ţării sale la Uniunea Europeană (UE) face parte din garanţiile de securitate la care aspiră Kievul în cadrul eforturilor......
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene au transmis joi că identificarea victimelor incendiului de la un bar din staţiunea alpină Crans-Montana ...
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat într-un interviu acordat Wall Street Journal că ia o doză zilnică de aspirină ...
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Profesorul Vasile Puşcaş, fost negociator şef al României cu Uniunea Europeană, a declarat, pentru AGERPRES, că aderarea ...