CFR suplimentează numărul de trenuri către litoral, de astăzi

CFR Călători adaptează, în perioada 15 iunie - 9 septembrie, circulaţia trenurilor de pasageri la traficul estimat pentru sezonul estival 2013, se arată într-un comunicat al societăţii, remis Agerpres.
Economica.net - sâm, 15 iun. 2013, 07:01
CFR suplimentează numărul de trenuri către litoral, de astăzi

31 de trenuri vor asigura legături între principalele oraşe din ţară – Bucureşti, Arad, Oradea, Cluj Napoca, Braşov, Sibiu, Timişoara, Reşiţa, Satu Mare, Suceava, Iaşi, Galaţi şi litoralul românesc (Constanţa/Mangalia). Trenurile vor fi introduse în circulaţie treptat, conform orariilor plecări/sosiri.

De asemenea, vor exista legături între Constanţa şi staţiunile de la malul mării – Eforie, Neptun, Costineşti, Mangalia, în intervalele orare cele mai solicitate.

În acest sezon, ruta trenului estival care circula în sezonul anterior de la Bucureşti, pe timp de noapte, către mare, destinat în principal tinerilor şi celor care doresc să călătorească spre litoral la cele mai mici preţuri, va fi prelungită pentru a include şi relaţia Sibiu – Râmnicu Vâlcea – Piteşti – Bucureşti şi retur.

Un alt avantaj pentru pasageri, la acest tren Regio Express (RE), este posibilitatea cumpărării online al biletelor, cu reducerea suplimentară de 5%.

Aşadar, cu plecare din Sibiu, după amiaza, la ora 18h36, va circula pe parcursul nopţii cu tranzit prin Bucureşti (plecare ora 03) şi va sosi pe litoral în cursul dimineţii, la Constanţa, ora 6h52 şi Mangalia ora 8h52, cu opriri în toate staţiunile de la malul mării.

Călătorii pot beneficia de importante reduceri. CFR Călători recomandă biletul dus-întors, care are o reducere de 10%. În plus, la trenurile cu regim de rezervare, pentru biletele cumpărate online se acordă reducerea suplimentară de 5%. AGERPRES

Te-ar mai putea interesa și
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit pe Ciolacu cu 2.742 de voturi
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit ...
Site-ul Autorităţii Electorale Permanente, prezenta.roaep.ro, indică luni centralizarea 100% a proceselor verbale la primul tur al alegerilor prezidenţiale....
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Liderul PNL Botoşani, Valeriu Iftime, consideră că preşedintele României, Klaus Iohannis, are o vină "enormă" în ...
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel intenţionează să renunţe la 5.000 de angajaţi până în 2030 şi la încă 6.000 prin vânzarea ...
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) ...