CGMB a respins proiectul privind un PUZ pentru un ansamblu rezidenţial şi supraetajare restaurant pe strada Jandarmeriei
Zona se află în intravilanul Municipiului Bucureşti, fiind delimitată la nord şi vest de Pădurea Băneasa, la est de Pădurea Băneasa şi proprietăţi private, iar la sud de str. Jandarmeriei. Conform certificatelor de urbanism, amplasamentul se încadrează în Unitatea Teritorială de Referinţă A4 /- sere, cu o înălţime maximă admisibilă a clădirilor de 9 metri. Proiectul ce a fost respins viza pentru str. Jandarmeriei nr. 14A supraînălţarea complexului de restaurante S+P+2E (15 metri), iar pentru str. Jandarmeriei nr. 14B o construcţie 2S+P+5E retras (23 metri).
În raportul de specialitate al proiectului se menţiona că avizul arhitectului şef al Municipiului Bucureşti s-a emis în acord cu prevederile Planului Urbanistic General al Municipiului Bucureşti şi ale Regulamentului Local de Urbanism al Municipiului Bucureşti, ale certificatelor de urbanism emise de Primăria sectorului 1, în conformitate cu prevederile Legii nr 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismului, cu modificările şi completările ulterioare.
Deputatul Nicuşor Dan a declarat, în şedinţa de luni a CGMB, în ceea ce priveşte acest PUZ, că în acel perimetru e destinaţie de sere. „Legea 24 vă spune că puteţi schimba destinaţia de sere la spaţiu verde, nu dedicat construirii de blocuri”, a precizat deputatul.
Viceprimarul Capitalei Aurelian Bădulescu a menţionat că Nicuşor Dan are dreptul să participe la şedinţele CGMB.
„Singurul for în care vă puteţi adresa e binedefinit, la locul dumneavoastră de muncă şi doi – în instanţă, că dumneavoastră le atacaţi oricum”, a spus Bădulescu.
Deputatul Nicuşor Dan a răspuns că are acest drept. „Legea 215 permite deputaţilor, senatorilor să participe şi să se adreseze consiliilor locale şi judeţene, fără niciun acord, e un drept”, a subliniat Nicuşor Dan.
Roxana Wring, consilier general al USR, a spus că va vota împotriva acestui proiect. „Noi vom vota împotriva acestui proiect. Acolo este un teren care apare ca seră, deci în baza legii mediului este spaţiu verde. E adevărat că aparţinea Avicolei şi sunt nişte construcţii, dar în niciun caz nu se poate construi atât de intens cum se face în acest PUZ, e chiar lângă Pădurea Băneasa, nu văd de ce nu mai propunem şi alte feluri de locuire, nu numai blocuri”, a adăugat Wring.
Într-un comunicat transmis duminică, Nicuşor Dan afirma că Gabriela Firea îi face „un cadou de peste 22 milioane de euro” omului de afaceri Ion Ţiriac, printr-un „PUZ ilegal”.
„În şedinţa de mâine a Consiliului General se pregăteşte să-i facă un cadou de peste 22 milioane de euro omului de afaceri Ion Ţiriac. Gabriela Firea propune consilierilor generali un PUZ ilegal care ar permite construirea unui complex de blocuri în Pădurea Băneasa. Beneficiare sunt doua firme care aparţin lui Ion Ţiriac, iar beneficiul ilegal pentru aceste firme este de 22,5 milioane de euro. Pierderea pentru bucureşteni este de 5 hectare de spaţiu verde şi supraaglomerarea oraşului. Concret, pe un teren de 23.900 mp neconstruit în acest moment se propune construirea unui ansamblu rezidenţial de blocuri cu 2 subsoluri, parter şi 5 etaje. Suprafaţa desfăşurată construită propusă este de 60.000 mp. De asemenea, pe terenul de 27.400 mp pe care se află clubul Stejarii, construit nelegal în 2013, se propune supraînălţarea complexului de restaurante. Suprafaţa desfăşurată construită propusă este de 44.000 mp”, arată comunicatul.
Deputatul sublinia că, potrivit Planului Urbanistic General, ambele loturi au prevăzută funcţiunea sere şi că, potrivit Legii spaţiilor verzi urbane, pepinierele care nu sunt proprietate publică, serele şi terenurile amenajate ca grădini zoologice îşi pot schimba destinaţia, cu condiţia transformării acestora în alte tipuri de spaţii verzi.
„Deci singura posibilitate legală de utilizare a terenului este o funcţiune de spaţiu verde cu dotări specifice (restaurante, sport şi agrement, dotări culturale) cu o suprafaţă desfăşurată de cel mult 20% faţă de suprafaţa terenului. Prin urmare, pentru cele două terenuri de 23.900 mp şi 27.400 mp, suprafaţa desfăşurată construită poate fi de cel mult 10.000 mp. Faţă de cei 10.000 mp cât ar avea dreptul să construiască în mod legal, prin PUZ-ul aflat pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General se propune deci construirea a 60.000 + 44.000 = 104.000 mp”, se mai arăta în comunicatul lui Nicuşor Dan.