CGMB ar putea aproba de principiu transformarea RADET Bucureşti în societate pe acţiuni
Potrivit proiectului de hotărâre pe această temă asupra căruia consilierii generali vor trebui să decidă miercuri, se aprobă de principiu setul de acţiuni consecutive ce vor fi incluse de către administratorul special în planul de reorganizare al RADET Bucureşti: transformarea regiei în societate pe acţiuni, sub denumirea RADET SA, cu acţionar unic municipiul Bucureşti; atribuirea directă a contractului de delegare a gestiunii serviciului de alimentare cu energie termică, activităţile de transport, distribuţie şi furnizare; fuziunea prin absorbţie a ELCEN SA (societate absorbită) de către RADET SA (societate absorbantă); acoperirea de către RADET SA, într-o proporţie cât mai mare, a datoriilor debitorului înscrise în tabelul definitiv al acestuia; închiderea procedurii de reorganizare judiciară în maximum şase luni de la fuziune prin încheierea de acorduri cu toţi creditorii.
În raportul de specialitate al proiectului se arată că, printr-o adresă din 8 ianuarie transmisă de RomInsolv SPRL, administratorul judiciar al RADET Bucureşti, se solicită aprobarea de către CGMB a acestui set de acţiuni consecutive ce vor fi incluse de către administratorul special în planul de reorganizare al RADET Bucureşti.
Totodată, proiectul mai prevede că se mandatează administratorul special al RADET Bucureşti să semneze planul de reorganizare propus, aspect care a fost solicitat prin aceeaşi adresă din 8 ianuarie a RomInsolv SPRL.
În raportul de specialitate al proiectului se arată că prin hotărârea CGMB nr. 260 din 30 iunie 2017 a fost adoptată ”Strategia de alimentare cu energie termică în sistem centralizat a consumatorilor din municipiul Bucureşti’. Documentul elaborat de Autoritatea Municipală de Reglementare a Serviciilor Publice, care are o importanţă deosebită pentru asigurarea continuităţii, calităţii şi siguranţei prestării serviciului public de alimentare cu energie termică pentru locuitorii Capitalei, oferă totodată o viziune programatică, unitară, dar şi flexibilă a dezvoltării sale pe un orizont de timp de peste două decenii, menţionează sursa citată.
‘Una dintre prevederile strategiei este aceea de a crea un Sistem de Alimentare Centralizată cu Energie Termică (SACET), integrat din punct de vedere al producerii, transportului, distribuţiei şi furnizării căldurii. Astfel se vor elimina neajunsurile actuale determinate de existenţa a două entităţi distincte: producătorul de energie termică – pe de o parte şi transportatorul/distribuitorul ei – pe de altă parte, neajunsuri manifestate de multe ori prin interese diferite şi agende de lucru uneori opuse’, mai relevă raportul de specialitate