CGMB: Reţeaua de centre pentru sănătatea femeii şi cea de asistenţă pentru seniori vor fi înfiinţate în Capitală
Reţeaua Sfânta Agatha, realizată în vederea screeningului cancerului de sân şi al cancerului de col uterin, va include: Clinica Sfânta Agatha şi câte un centru medical la spitalele Prof. dr. Panait Sîrbu, Filantropia, Dr. I. Cantacuzino, Nicolae Malaxa şi Sf. Maria.
Conform hotărârii, Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) va identifica imobilele în care reţeaua metropolitană îşi va desfăşura activitatea.
Potrivit expunerii de motive, cancerul de col uterin este al patrulea cel mai întâlnit cancer din lume iar 7,5% din totalul cazurilor din Europa provin din România. În ţara noastră sunt diagnosticate anual 4343 noi cazuri, incidenţa este de trei ori mai mare decât media la nivelul Comunităţii Europene, cu cea mai mare mortalitate din Europa (14,2 la 100.000 de femei). Se menţionează că doar 23% dintre femei şi-au făcut în ultimii trei ani testul Babeş Papanicolau şi că prevenţia primară prin vaccinare şi depistare precoce a leziunilor precanceroase prin programe de screening pot determina reducerea substanţială a incidenţei şi a mortalităţii.
Clinica Sfânta Agatha va fi dedicată diagnosticului şi tratamentului afecţiunilor oncologice şi va avea: cabinete de consultaţie şi de chirurgie, laborator de analize, compartiment de imagistică, spitalizare de zi pentru tratamente oncologice (suprafaţa necesară pentru desfăşurarea activităţii: 1.500-2.000 mp).
Centrele medicale ambulatorii arondate spitalelor cu secţii de obstetrică-ginecologie vor avea: 2-3 cabinete de consultaţii, 1-2 cabinete ecografie şi săli de recoltare analize, reiese din raportul de specialitate.
Pe de altă parte, reţeaua metropolitană „Asistenţă pentru seniori – respect pentru vârsta a treia” va fi compusă din şase cămine pentru persoane vârstnice, câte unul în fiecare sector al Municipiului Bucureşti. Compania Municipală Imobiliară şi Compania Municipală Medicală vor identifica spaţii imobiliare adecvate derulării activităţii căminelor, reiese din al doilea proiect adoptat.
În debutul şedinţei CGMB, primarul general, Gabriela Firea, a declarat că fiecare dintre cele şase cămine pentru seniori va avea o sută de locuri, care se vor alătura celor 500 existente şi celor 100 care vor fi inaugurate în perioada următoare.
În expunerea de motive sunt citate datele Institutului Naţional de Statistică, potrivit cărora în anul 2017 la nivelul Capitalei existau 425.782 persoane cu vârsta de peste 60 de ani, reprezentând 22% din totalul populaţiei.
„O provocare deosebită provine din numărul în creştere al cazurilor de demenţă, necesitând un timp de îngrijire îndelungat şi costuri mare de îngrijire, ca şi din cel al cazurilor de depresie la persoanele vârstnice, asociată deseori cu demenţa şi prezentând provocări asemănătoare pentru îngrijire. Din acest motiv sunt necesare programe şi instituţii specializate, în care aceste persoane să poată fi îngrijite cu demnitate şi respect. Acest lucru devine şi mai important dacă avem în vedere că riscul de a se îmbolnăvi de demenţă creşte proporţional cu speranţa de viaţă”, prevede raportul de specialitate.