CGS a angajat 500 de oameni în 2020 şi vrea să menţină acest ritm şi în 2021
„CGS s-a bucurat, de-a lungul timpului, de sprijinul unor clienți stabili, care au susținut business-ul nostru și care ne-au încurajat expansiunea pe piața din România prin noi proiecte ce au generat permanent creșteri ale echipei. Astfel, și în acest an am încheiat o serie de contracte cu noi clienți sau am extins proiectele cu cei deja extistenți, iar acest lucru s-a tradus printr-un volum substanţial de angajări”, a declarat Vladimir Sterescu, Country Manager la CGS România.
În anul pandemiei, compania a păstrat ritmul angajărilor din anii trecuţi.
500 de oameni a angajat CGS România în acest an.
90% dintre ei lucrează pe poziţii de debutanţi, în call-center, telecomunicații, suport tehnic sau de consultanță financiară.
Braşov, Bucureşti, Galaţi, Sibiu şi Târgu Jiu sunt, în această succesiune, oraşele în care CGS a angajat cei mai mulţi oameni în acest an.
Interviurile de angajare au avut loc la distanță, fie prin intermediul telefonului, cât și prin video call-uri.
„Procesul de recrutare a trecut de la o abordare face-to-face la una remote, în conformitate cu noile norme de siguranță dictate de pandemia Covid-19. Astfel, procesul de recrutare a devenit ceva mai lung față de anul trecut, întrucât candidatul are de parcurs mai multi pași. Cu toate acestea, principalul avantaj este că avem șansa de a comunica mai mult cu fiecare dintre ei și, astfel, de a găsi persoanele potrivite”, a mai spus Vladimir Sterescu.
Circa 70% dintre angajații CGS România lucrează de acasă, inclusiv oamenii angajaţi în 2020.
În 2021, CGS România vrea să menţină ritmul angajărilor din acest an.
Compania americană CGS (Computer Generated Solutions) este unul dintre cei mai mari furnizori de soluții de business process outsourcing din lume, prezentă pe piața din România din 2006.
Compania furnizează, pe plan local, servicii în 18 limbi străine şi are centre de suport în București, Brașov, Sibiu, Târgu-Jiu, Miercurea-Ciuc, Constanța și Galați.
Cei aproximativ 4.000 de angajați ai CGS România interacționează zilnic cu clienți din România, Germania, Marea Britanie, Spania și alte țări europene, precum și din Statele Unite ale Americii şi Canada.
Principalele servicii oferite de către CGS România sunt customer care, suport tehnic, help desk, telesales și alte servicii externalizate pentru companii care activează în domeniul telecomunicațiilor, IT, bănci, asigurări și retail.
CGS este listată în primele 15 cele mai bune companii din acest domeniu din lume.