Chello Central Europe, care deţine mai multe posturi TV în România, închide birourile din Bucureşti

Compania Chello Central Europe îşi restructurează operaţiunile din România, birourile sale din Bucureşti urmând să fie închise începând din 30 septembrie, potrivit unui comunicat de presă al companiei remis MEDIAFAX.
Economica.net - vin, 05 iul. 2013, 10:35
Chello Central Europe, care deţine mai multe posturi TV în România, închide birourile din Bucureşti

„În ultimii ani, Chello Central Europe a făcut un progres semnificativ în optimizarea şi creşterea continuă a eficienţei operaţiunilor sale. În cadrul acestui proces de optimizare, societatea a decis să restructureze operaţiunile sale din România. Începând cu septembrie 2013, activităţile de vânzări şi marketing ale canalelor Chello Central Europe vor fi desfăşurate printr-o structură de agenţie, iar birourile sale din Bucureşti vor fi închise”, se spune în comunicat.

Conform sursei citate, biroul din Bucureşti al Chello Central Europe va funcţiona până în 30 septembrie 2013, dată până la care va fi anunţat agentul desemnat pentru a derula operaţiunile companiei în România.

„Restructurarea nu va afecta conţinutul şi serviciile actuale ale celor 7 canale TV din România ale societăţii, iar pe termen mediu-lung, îşi propune să îmbunătăţească şi să extindă în continuare aceste servicii”, se mai spune în comunicat.

Chello Central Europe nu precizează câte persoane vor fi disponibilizate în urma închiderii birourilor sale din Bucureşti.

Pe de altă parte, reprezentanţii birourilor din Bucureşti ai Chello Central Europe nu au putut fi contactaţi până la momentul difuzării acestei ştiri.

Chello Central Europe face parte din Chellomedia, divizia de conţinut a Liberty Global plc. Chello Central Europe este producător şi distribuitor al 11 televiziuni şi este prezent în 13 ţări din regiunea Europei Centrale.

În România, Chello Central Europe operează mai multe televiziuni, între care Minimax, Megamax, TV Paprika, FilmCafe, MGM, Sport1 şi SportM.

Biroul de la Bucureşti al companiei este condus de Anda Mânza, care a fost numită în funcţia de Country Manager al Chello Central Europe România în 2011, în locul lui Dorian Ciubuc.

Operaţiunile în România ale Chello Central Europe sunt desfăşurate prin intermediul societăţii Chello Networks SRL, care în 2011 a avut o cifră de afaceri netă de 3.497.573 de lei şi un profit net de 62.807 de lei, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.

Pe de altă parte, presa internaţională a anunţat, în luna mai, că grupul american de telecomunicaţii Liberty Global Inc. şi-a scos la vânzare divizia de conţinut – Chellomedia -, care operează mai multe televiziuni, inclusiv în România. Această tranzacţie ar putea aduce Liberty Global o sumă estimată la 800 de milioane de dolari – 1 miliard de dolari, potrivit unor surse apropiate companiei, citate la momentul respectiv de The Wall Street Journal şi de Broadband TV News.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: În aceste zile toate ministerele au ca sarcină să verifice situaţia tuturor companiilor din coordonare și peste tot unde vom constata lucruri care ies în decor le vom corecta
Bolojan: În aceste zile toate ministerele au ca sarcină să verifice situaţia tuturor companiilor din coordonare și peste ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că în următoarele zile toate ministerele au ca sarcină să verifice situaţia companiilor din coordonare la care statul este acţionar majoritar, iar......
Adrian Nicuşor Nica este noul președinte al ANAF. Decizia de numire a fost publicată în Monitorul Oficial
Adrian Nicuşor Nica este noul președinte al ANAF. Decizia de numire a fost publicată în Monitorul Oficial
Adrian Nicuşor Nica este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, decizia de numire, semnată ...
Suntem în cea mai gravă criză bugetară din ultimii 15 ani, nu mai e timp să tăiem cu bisturiul – consultantul economic Adrian Negrescu
Suntem în cea mai gravă criză bugetară din ultimii 15 ani, nu mai e timp să tăiem cu bisturiul – consultantul ...
România se confruntă cu cea mai gravă criză bugetară din ultimii 15 ani, iar pentru a evita dezastrul, Guvernul Bolojan ...
Teren de 10 hectare din București, scos din nou la vânzare. O companie din Israel avea în plan acum 20 de ani să facă cel mai mare cartier de locuințe
Teren de 10 hectare din București, scos din nou la vânzare. O companie din Israel avea în plan acum 20 de ani să facă ...
Dezvoltatorul israelian Ram Global anunța înainte de criză planuri de sute de locuințe la București, iar pentru terenurile ...