Cheltuieli aberante la Tarom: 100.000 de euro pentru locuri de parcare la Otopeni, deşi are propriul teren alături, pe care cresc bălării

29 09. 2017
tarom2_15114400

Curtea de Conturi a analizat şi modul în care au fost exploatate activele Tarom, în speţă clădirea sediului şi terenul aferent, cumpărate în 2008. 

Tarom deţine un teren cu o suprafaţă de 21.285 mp din care 3.008 mp construiţi. Clădirea în care Tarom îşi are sediul are trei etaje, iar din analiza efectuată de Curtea de Conturi reiese că utilizarea acesteia este „neeconomicoasă și ineficientă”.

CITEŞTE ŞI Tarom, pierdere eternă: Cele două avioane Airbus A310 puse la sol acum un an costă 400.000 de dolari pe lună doar ca să ruginească în hangare

Deşi Tarom deţine teren care ar putea fi amenajat în locuri de parcare pentru angajaţi şi are o clădire al cărei ultim etaj este lăsat în degradare, operatorul a plătit Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti chirie şi pentru spaţii de birouri, dar şi parcări. 

Iată ce ce arată în raportul Curţii de Conturi:

„Din terenul aferent clădirii, în suprafață totală de 18.277 mp, o mică parte (3.800 mp reprezentând cca 20%) este amenajată ca parcare pusă în mod gratuit la dispoziția salariaților. Restul terenului este neutilizat și nevalorificat de companie:

  • cca 1.900 mp reprezintă zona verde de lângă clădire;
  • cca 1.150 mp reprezintă căile de acces pietonal și auto;
  • cca 11.369 mp (62% din suprafață) nu sunt exploatați sub nicio formă, având statutul de zonă verde neamenajată, deși se află în proximitatea Aeroportului Otopeni și ar putea fi valorificați cel puțin prin închiriere către terți.

În schimb, în perioada auditată compania a închiriat de la Compania Națională „Aeroporturi București” S.A. atât spații cu destinație de birou, cât și parcare pentru salariații proprii în incinta Aeroportului Otopeni”, se arată în document. 

Tarom a plătit CNAB chirie de peste un milion de lei anual, şi doar în 2016 valoarea chiriilor pentru parcare a fost de 431.999 lei, circa 100.000 de euro. 

Raportul Curţii reaminteşte că terenul deţinut de Tarom se află în imediata vecinătate a Aeroportului Otopeni.

„Date fiind situația financiară și caracterul limitat al resurselor Tarom, în opinia echipei de audit repartizarea acestora necesită revizuirea deciziilor cu privire la cel mai bun mod de alocare”, se mai arată în document. 

În ce stadiu e clădirea

Ultimul etaj este neocupat, fiind lăsat în degradare de la momentul achiziției, iar parterul și două etaje sunt utilizate ineficient, spațiul mediu atribuit pe salariat depășind cu mult media de la instituțiile publice”, se arată în documentul citat. Iată situaţia clădirii Tarom: 

În vara acestui an, Tarom lansase un anunţ de participare la licitaţie deschisă pentru contractarea unor servicii de proiectare pentru reabilitare/modernizare a clădirii pe care o deţine de aproape zece ani.