Cheltuieli la companii de stat: bijuterii de lux de zeci de mii de euro la Oil Terminal

Economica.net
20 07. 2012
sediu_oil_terminal_97022700

El a anunţat totodată anularea unei licitaţii „cu dedicaţie”.

Chiţoiu a prezentat concluziile unui audit privind activitatea ministerului şi a companiilor din subordine în perioada 2009-2011.

La cea mai mare parte a companiilor au fost identificate cheltuieli care au încălcat procedurile legale de achiţie şi au prejudiciat patronomiul companiilor, a spus el.

La preluarea mandatului Chiţoiu a solicitat Ministerului de Finanţe verificări pentru toate companiile şi sucursalele acestora din portofoliul Ministerului Economiei privind procedurile de achiziţie şi modul de administrare a patromoniului şi gestiunea economică.

Până în prezent Ministerul de Finanţe a prezentat rezultatele pentru 18 companii şi sucursale.

În cazul Oil Terminal Chiţoiu a precizat că au fost contractate plăţi nejustificate şi cheltuieli efectuate în interes personal din banii companiei de către fostul manager, în perioada 2009-2010. Astfel, în urma verificării s-a constatat că au fost plătiţi 26.482 lei pentru bijuterii, 6.646 lei pentru obiecte din aur, butoni şi ace de cravată, 1.859 euro pentru un ceas de aur, 23.000 de lei pentru vinuri de colecţie, 2.574 euro pentru parfumuri şi 10.000 de lei pentru genţi de damă.

În plus, au fost descoperite cheltuieli nejustificate cu case de avocatură în valoare de 852.000 de lei.

„Sumele cheltuite nejustificat vor fi imputate persoanelor responsabile”, a spus Chiţoiu.

El a arătat că pe lângă cheltuieli nejustificate au fost constatate deficienţe de natură fiscale.

Pe de altă parte, ministrul a spus că a anulat o licitaţie în valoare de 7,7 milioane de lei, aprobată în 2011 şi câştigată de firma Ecoinvest Deva pentru lucrări de închidere, punere în siguranţă şi ecologizare a unui obiectiv minier din Caraş Severin.

„Procedura de licitaţie şi documentaţia de licitaţie au fost întocmite deficitar şi cu dedicaţie”, a spus el.

MECMA a derulat şi un audit pentru autoritatea de management a programului de fonduri europene pe care îl gestionează, POST CCE.

Chiţoiu a arătat că autoritatea de management are mari întârzieri în evaluarea proiectelor şi în contractare.

În prezent există 4.534 de proiecte neevaluate şi alte 494 în etapa de contractare, toate în valoare de 2,4 miliarde de euro.

„Este posibil ca în perioada următoare CE să ne întrerupă cererile de rambursare ca urmare a deficienţelor constatate de autoritatea de audit. În prezent, pe o serie de sesizări se află în control şi DLAF şi OLAF”, a spus ministrul.

El a precizat că de la preluarea conducerii MECMA au fost luate unele măsuri precum crearea unei structuri de verificare a procedurilor de achiziţii publice, simplificarea procedurilor de verificare a cererilor de rambursare şi un manual al beneficiarului.

Chiţioiu speră că în urma acestor măsuri termenul de întrerupere a plăţilor să fie cât mai scurt.

În perioada mandatului său au fost semnate contracte de 457 milioane euro şi s-au realizat rambursări de 34 milioane euro.