Cheltuieli mai mari pentru noul an şcolar, pentru părinţi – studiu Deloitte Back To School 2022

17 08. 2022
scoala elevi burse de studiu

Principala preocupare a părinţilor cu privire la cheltuielile generate de începerea anului şcolar este reprezentată de creşterea preţurilor (57%), în condiţiile în care mai mult de jumătate (54%) estimează o încetinire a economiei în următoarele şase luni, iar 33% spun că situaţia lor financiară s-a înrăutăţit comparativ cu anul trecut, reiese din studiul Deloitte back-to-school 2022, scrie Agerpres.

Studiul Deloitte back-to-school 2022, ajuns la cea de-a 15-a ediţie, este realizat pe baza unui sondaj derulat în rândul a 1.200 de părinţi din Statele Unite ale Americii cu copii de şcoală.

În acelaşi timp, 64% dintre participanţi suspectează comercianţii că majorează artificial preţurile, profitând, astfel, de climatul inflaţionist, dar 77% spun că vor opta pentru altă marcă dacă produsele preferate sunt prea scumpe sau nu se află în stoc (63% se aşteaptă la epuizarea stocurilor în sezonul de cumpărături pentru şcoală, din cauza dificultăţilor din lanţurile de aprovizionare).

Bugetul alocat în acest scop va urca, anul acesta, cu 8%, până la echivalentul a 661 de dolari/copil, în medie.

Pe de altă parte, produsele bazate pe tehnologie pierd teren odată cu eliminarea restricţiilor impuse în contextul pandemiei – cheltuielile cu astfel de produse vor scădea cu 8% anul acesta, după creşterea de 37% din 2021, iar rechizitele tradiţionale vor înregistra o creştere de 14%, faţă de avansul modic de 2% de anul trecut.

„Creşterea preţurilor şi, implicit, a costului vieţii reprezintă principala îngrijorare pentru locuitorii din majoritatea statelor lumii, inclusiv cele europene. Potrivit celui mai recent Eurobarometru standard publicat de Comisia Europeană, inflaţia este cea mai mare preocupare a populaţiei în 16 dintre cele 25 de state participante, cu cele mai mari ponderi în Estonia (71%), Cehia (70%) şi Lituania (69%). Şi românii pun pe primul loc dificultăţile legate de scumpiri, în condiţiile în care cheltuielile lor de consum reprezintă peste 60% din total, iar inflaţia anuală, care a ajuns la 15% în vara acestui an, îşi va pune amprenta, cu siguranţă, şi asupra cheltuielilor generate de începerea şcolii”, a declarat Raluca Bâldea, Partener Servicii Fiscale, Deloitte România, şi Liderul industriei de retail şi bunuri de larg consum.

Referitor la modalitatea preferată de achiziţionare a produselor destinate şcolii, studiul evidenţiază revenirea treptată a consumatorilor către magazinele fizice, cu 49% dintre opţiuni, în creştere de la 43% în 2021, în timp ce comercianţii online atrag 35% dintre cumpărători, faţă de 39% anul trecut.

O tendinţă tot mai accentuată este reprezentată de preferinţa pentru produse prietenoase cu mediul sau sustenabile. Jumătate dintre părinţi aleg astfel de produse, pentru care însă vor cheltui cu 22% mai mult decât un consumator mediu, iar 29% preferă produsele reutilizate sau recondiţionate pentru copiii lor. Dintre cei care evită bunurile de acest tip, 50% susţin că acestea nu sunt accesibile, iar 20% spun că le este dificil să le identifice pe cele cu adevărat durabile.

Deloitte România este una dintre cele mai mari companii de servicii profesionale din ţara noastră şi oferă, în cooperare cu Reff & Asociaţii | Deloitte Legal, servicii de audit, de consultanţă fiscală, servicii juridice, de consultanţă în management şi consultanţă financiară, servicii de managementul riscului, soluţii de servicii şi consultanţă în tehnologie, precum şi alte servicii adiacente.