Cheltuielile de dezvoltare vor reduce rentabilitatea Porsche în 2024
Oficialii Porsche se așteaptă ca marja operațională a companiei să scadă la 15% – 17% în acest an, sub cea din 2023. De altfel, întregul an 2024 va fi sub semnul tranziției, cu un număr record de lansări de noi modele ale căror costuri de poziționare pe piață vor afecta profitul.
În condițiile în care cererea globală de vehicule electrice este în declin, iar mărci precum Tesla sau BYD au redus de mai multe ori prețurile de vânzare, alți producători de automobile, printre care și Porsche își văd bilanțurile financiare sub presiune. Mai mult decât atât, la nivel global, consumatorii sunt mai puțin dispuși să cheltuiască sume importante pe bunuri cu valoare ridicată.
Acest lucru s-a văzut deja în cazul Porsche pe piața chineză, acolo unde vânzările au scăzut anul trecut cu 15%.
Noua gamă de vehicule a mărcii, inclusiv versiunea îmbunătățită a modelului electric Taycan, „ne va ajuta în anii următori”, a declarat Oliver Blume, directorul general Porsche, cel care conduce și grupul Volkswagen.
Porsche a vândut peste 40.000 de Taycan-uri anul trecut, a explicat Blume la prezentarea modelului Taycan Turbo GT ale cărui prețuri încep în Germania de la 240.000 de euro. Potrivit unei analize Bloomberg Intelligence, modelul Taycan a generat în ianuarie 2024 o marjă brută de vânzare cu amănuntul de 13.088 de dolari (cca. 12.000 de euro), cea mai mare dintre toate vehiculele electrice.
Pentru a obține un profit chiar mai mare decât cel de până acum și a ține pasul cu concurenți precum Ferrari sau Lamborghini, oficialii Porsche intenționează să dezvolte noi surse de venituri din servicii și oferte exclusiviste. Pe termen lung, producătorul de mașini premium-sport urmărește să obțină marje de peste 20%.
În afară de variantei modernizate a Taycan, compania intenționează să lanseze pe piață noi versiuni ale modelelor Panamera, Macan și 911.