Numărul de personal prognozat la finele anului 2014 este de 4.224, iar numărul mediu total de salariaţi se ridică la 4.120. Câştigul mediu lunar pe salariat determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială este de 4.439,83 lei, iar cel determinat pe baza cheltuielilor cu salariile de 4.189,70 lei.
Veniturile totale prevăzute în anexa la proiectul de HG sunt de 628,307 milioane de lei, în creştere faţă de cele prevăzute în bugetul companiei aprobat în luna iunie 2014 (604,389 milioane de lei), iar cheltuielile totale se ridică la 668,877 milioane de lei, în scădere faţă de cele prevăzute anterior, de 670,910 milioane de lei.
În totalul cheltuielilor, cele de natură salarială se ridică la 219,505 milioane de lei, din acestea 207,139 milioane de lei sunt cheltuieli cu salariile, iar 12,367 milioane de lei bonusuri.
Conform proiectului postat pe site-ul MT, Metrorex îşi va reduce, în 2014, pierderile la 40,570 milioane de lei, de la 53,697 milioane de lei, nivel înregistrat în 2013.
Potrivit notei de fundamentare care însoţeşte proiectul de Hotărâre de Guvern, bugetul de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2014 al Metrorex a fost
elaborat având în vedere prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 9/2014 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2014 şi prevederile art. 10, alin. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, cu modificările şi completările ulterioare.
Unitatea Sindicatul Liber Metrou (USLM) a anunţat, pe 27 august, că actualul Contract Colectiv de Muncă (CCM) expiră pe data de 17 octombrie, moment din care ar putea fi reluate protestele de stradă, fiind posibil să se ajungă chiar şi la grevă generală, conform Legii 62/ 2011, potrivit unui comunicat al USLM remis AGERPRES.
Potrivit USLM, angajaţii de la Metrou nu au mai primit, de mai bine de 6 ani, nicio indexare a salariilor, aşa cum prevedea legea.
”De mai bine de 6 ani angajaţii de la Metrou nu au mai primit nicio indexare a salariilor aşa cum prevedea legea, ba mai mult – dând dovadă de înţelegere faţă de situaţia grea prin care trece societatea – au renunţat la unele drepturi câştigate prin negocierea contractului colectiv de muncă: al 13-lea salariu, primele de Crăciun şi de Paşti etc. Tocmai de aceea, facem apel la raţiune şi vă invităm să ne aşezăm cât mai repede la masa negocierilor, dar cu bunăvoinţa de a rezolva problemele aşa cum a solicitat de altfel şi actualul ministru al Transporturilor, Ioan Rus”, se mai spune în comunicat.
Pe 25 iulie, ministrul Transporturilor, Ioan Rus, s-a întâlnit cu conducerea companiei Metrorex şi cu liderii organizaţiei sindicale Unitatea Sindicatul Liber Metrou, printre subiectele discutate aflându-se creşterile salariale pentru angajaţii companiei, măsurile ce se impun în ceea ce priveşte infrastructura şi siguranţa circulaţiei, salubrizarea spaţiilor publice din metrou şi susţinerea financiară a Clubului Sportiv Metrorex.
‘Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a avut astăzi, 25 iulie 2014, la ora 11,00, la sediul Ministerului Transporturilor, o întâlnire cu liderii organizaţiei sindicale Unitatea Sindicatul Liber Metrou şi conducerea companiei Metrorex. (…) Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, le-a recomandat liderilor organizaţiei sindicale şi conducerii companiei Metrorex să aibă un dialog constructiv şi deschis, exprimându-şi totodată disponibilitatea de a susţine soluţiile eficiente găsite de cele două părţi în urma discuţiilor’, se menţionează într-un comunicat al ministerului de resort.
Potrivit sursei citate, la întâlnire a participat şi ministrul delegat pentru Dialog Social, Aurelia Cristea.