Cheltuielile mondiale cu medicamentele pe bază de reţetă vor ajunge la 1.500 miliarde de dolari în 2021

Deşi ritmul anul de creştere a cheltuielilor mondiale cu medicamentele pe bază de reţetă va încetini în următorii ani, valoarea acestor cheltuieli va ajunge la 1.500 miliarde de dolari în 2021, în creştere cu aproape 370 miliarde de dolari faţă de valoarea estimată pentru 2016, arată un studiu publicat marţi de Quintiles IMS Holding, informează Reuters.
Economica.net - mar, 06 dec. 2016, 06:53
Cheltuielile mondiale cu medicamentele pe bază de reţetă vor ajunge la 1.500 miliarde de dolari în 2021

SUA vor fi responsabile pentru o sumă de 675 miliarde de dolari din valoarea totală de 1.500 miliarde de dolari, calculată pe baza preţurilor angro.

Potrivit acestui studiu, în următorii cinci ani cheltuielile anuale cu medicamentele pe bază de reţetă vor înregistra o creştere medie de 4-7% pe an, susţinută în principal de noile medicamente pentru tratamentul cancerului, diabetului şi bolilor autoimune pe pieţele dezvoltate. Comparativ, în 2014 şi 2015 ritmul anul de creştere a cheltuielilor mondiale cu medicamentele pe bază de reţetă a fost de aproape 9%, alimentat parţial de creşterea cererii pentru noul tratament pentru hepatita C.

‘După doi ani în care s-au înregistrat ritmuri de creştere neaşteptat de mari, revenim la o expansiune mai echilibrată şi mai sustenabilă pe care credem că sistemele de sănătate şi plătitorii o vor putea gestiona’, a declarat directorul QuintilesIMS Institute, Murray Aitken.

Cheltuielile în SUA, cea mai mare piaţă pentru medicamente pe bază de reţetă având în vedere că are cele mai mari preţuri la medicamente, ar urma să fie responsabile pentru mai mult de jumătate din creşterea globală înregistrată până în 2021, în condiţiile în care ritmul de creştere anuală a cheltuielilor va fi de 6% – 9% sau 4% – 7% dacă se iau în calcul reducerile de preţ. Chiar şi în cazul SUA este vorba însă de o reducere a ritmului de creştere a cheltuielilor de la un avans de 12% înregistrat în 2015.

Studiul Quintiles IMS mai prognozează că, în medie, un număr de 45 de noi medicamente vor fi lansate în fiecare an, un nivel deosebit de mare la scară istorică. Deşi multe din noile medicamente vor fi tratamente foarte scumpe, raportul subliniază că această creştere a costurilor va fi, parţial, contracarată de nivelul mare al medicamentelor pentru care va expira licenţa, astfel că mai multe versiuni ieftine ale acestor medicamente vor intra pe piaţă.

Autorii studiului prognozează că încetinirea economică din Europa şi pieţele emergente, precum China, Brazilia şi Rusia, va contribui la o diminuare a ritmului de creştere anuală a cheltuielilor cu medicamentelor şi de asemenea va încetini planurile pentru a creşte accesul la mai multe medicamente. De exemplu, în cazul Europei ritmul mediu anual de creştere a cheltuielilor pentru medicamente este estimat la 1% – 4% până în 2021. ‘Creşterea economică rămâne relativ slabă în Europa astfel că va ţine sub control creşterea bugetelor alocate pentru sănătate şi medicamente’, susţine Aitken.

În ceea ce priveşte China, aceasta ar urma să cheltuie între 150 şi 180 miliarde de dolari pentru medicamente în 2021, dar ritmul anual de creştere a cheltuielilor va scădea sub 7% în următorii cinci ani faţă de aproximativ 14% în ultimii cinci ani.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul Bolojan are planuri de reforme pe încă un an și jumătate. Ce urmează acum, anunț al vicepremierului
Guvernul Bolojan are planuri de reforme pe încă un an și jumătate. Ce urmează acum, anunț al vicepremierului
Vicepremierul Dragoș Anastasiu a spus că Guvernul lucrează deja la al doilea pachet fiscal, destinat combaterii inechităților și că sunt în plan mai multe reforme care se vor îndinde pe un......
Noi reguli pentru cetățeni, anunțate de ministrul UDMR al dezvoltării din guvernul Bolojan. Ce se schimbă, trebuie să plătim!
Noi reguli pentru cetățeni, anunțate de ministrul UDMR al dezvoltării din guvernul Bolojan. Ce se schimbă, trebuie să ...
Ministerul Dezvoltării și Administrației condus de UDMR pregătește un nou pachet de reformă administrativă care întărește ...
Performanța 5G în România: cum a evoluat în ultimul an și unde ne clasează experții internaționali
Performanța 5G în România: cum a evoluat în ultimul an și unde ne clasează experții internaționali
Viteza medie de descărcare 5G a crescut cu doar 3% în România în acest an față de 2024, în timp ce în Polonia aceasta ...
Comerțul alimentar din România a trecut pragul de 40 de miliarde de dolari anul trecut, pe fondul inflației. Online-ul a sărit de 400 de milioane de dolari
Comerțul alimentar din România a trecut pragul de 40 de miliarde de dolari anul trecut, pe fondul inflației. Online-ul ...
În timp ce scumpirile au contribuit și în 2024 la creșterea valorii vânzărilor cu amănuntul, piața românească a ...