Cheltuielile pentru cercetare-dezvoltare, din 2023, au reprezentat doar 0,51% din PIB

Cheltuielile efectuate în anul 2023 pentru cercetare-dezvoltare au însumat 8,288 miliarde de lei, reprezentând 0,51% din Produsul intern brut, din care pentru sectorul public 0,19% şi pentru sectorul privat 0,32%, conform datelor INS.
AGERPRES - vin, 15 nov. 2024, 11:42
Cheltuielile pentru cercetare-dezvoltare, din 2023, au reprezentat doar 0,51% din PIB

La sfârşitul anului 2023, 48.103 salariaţi îşi desfăşurau activitatea în cercetare-dezvoltare, în scădere cu 1,9% faţă de anul 2022.

Potrivit sursei citate, în anul 2023 au fost cheltuite 8,288 miliarde de lei pentru cele patru sectoare de performanţă ale activităţii de cercetare-dezvoltare, din care 7,355 miliarde de lei cheltuieli curente (88,7%) şi 933,2 milioane lei cheltuieli de capital, respectiv 11,3%.

După sursele de finanţare ale cheltuielilor totale de cercetare-dezvoltare, în anul 2023, sursele furnizate de întreprinderi au avut cea mai ridicată pondere, respectiv 54,2%, urmate de fondurile publice (inclusiv fondurile publice generale universitare), respectiv 28,4%.

Pe surse de finanţare, cele mai mari sume provenite din fondurile publice au fost primite de unităţile din sectorul guvernamental, cu o pondere de 80%, urmate de unităţile din sectorul învăţământ superior, cu o pondere de 43,7%.

Sursele de finanţare pentru activitatea de cercetare-dezvoltare din străinătate au fost orientate în cea mai mare parte către unităţile din sectorul mediului de afaceri (47,9%), sectorul învăţământ superior (33,9%) şi sectorul guvernamental (15,2%).

La 31 decembrie 2023, în activitatea de cercetare-dezvoltare lucrau 48.103 salariaţi, din care 22.182 erau femei, respectiv 46,1%.

La sfârşitul anului 2023, după nivelul de pregătire profesională al salariaţilor care au lucrat în activitatea de cercetare-dezvoltare, 40.873 salariaţi aveau studii superioare.

Din totalul salariaţilor implicaţi în activitatea de cercetare-dezvoltare, 40,5% au avut ca nivel de pregătire studii doctorale şi programe postdoctorale, 44,5% au avut studii superioare de licenţă, master şi/sau cursuri şi studii postuniversitare şi 15% alt nivel de pregătire (exclusiv superioară). Dintre salariaţii cu studii doctorale şi programe postdoctorale, 50,2% au fost femei.

În funcţie de orele efectiv lucrate, 73,3% dintre salariaţii care au desfăşurat activitate de cercetare-dezvoltare în anul 2023, au lucrat cu normă întreagă de timp.

Pe categorii de ocupaţii, în anul 2023 ponderea cea mai mare a salariaţilor  a fost reprezentată de cercetători 64,8% din total, respectiv 31.182 salariaţi, în creştere cu 1.345 salariaţi, comparativ cu anul 2022.

Te-ar mai putea interesa și
MIPE finanțeză cu aproape 300 de milioane de euro 28 de proiecte pentru creșterea eficienței energetice a 14.800 de gospodării
MIPE finanțeză cu aproape 300 de milioane de euro 28 de proiecte pentru creșterea eficienței energetice a 14.800 de gospodării
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a admis la finanţare 28 de proiecte depuse de operatorii economici, în valoare de aproximativ 300 de milioane de euro, prin care va fi asigurată......
Automobile Dacia anunță un nou program de plecări voluntare. Compensații de până la 200.000 de lei, de persoană
Automobile Dacia anunță un nou program de plecări voluntare. Compensații de până la 200.000 de lei, de persoană
Producătorul Automobile Dacia și-a anunțat angajații că a demarat un nou program de plecări voluntare prin care aceștia ...
Nazare (BNR): Construcția de autostrăzi se reflectă ca cheltuială în deficit. De aia sunt blocaje pe Autostrada Moldovei. Ministerul Economiei cu Ministerul Finanţelor trebuie aduse împreună
Nazare (BNR): Construcția de autostrăzi se reflectă ca cheltuială în deficit. De aia sunt blocaje pe Autostrada Moldovei. ...
Autostrăzile se reflectă ca cheltuială atât în datoria publică, cât şi în deficit, iar dacă erau gestionate prin ...
Mark Rutte propune în mod oficial alocarea a 5% din PIB-ul statelor NATO pentru apărare, din care 3,5% să fie exclusiv pentru cheltuieli militare
Mark Rutte propune în mod oficial alocarea a 5% din PIB-ul statelor NATO pentru apărare, din care 3,5% să fie exclusiv ...
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a propus joi oficial ca liderii statelor membre ale Alianţei să accepte la summitul ...