Cheltuielile privind protecţia socială au crescut cu 10,2% în anul 2017. Ponderea lor în PIB a scăzut la 14,4%

Cheltuielile privind protecţia socială au crescut cu 10,2% în anul 2017 faţă de anul precedent, ajungând la 123,181 miliarde de lei, însă ponderea acestor cheltuieli în Produsul intern brut a scăzut cu 0,3 puncte procentuale, la 14,4%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate luni, potrivit Agerpres. 
Economica.net - lun, 01 iul. 2019, 16:07
Cheltuielile privind protecţia socială au crescut cu 10,2% în anul 2017. Ponderea lor în PIB a scăzut la 14,4%

Cheltuielile cu prestaţiile sociale (exclusiv costurile administrative şi alte cheltuieli) au reprezentat 14,1% din PIB, de asemenea în scădere cu 0,3 puncte procentuale faţă de anul 2016.

„Ca şi în anii anteriori (2007-2016), protecţia socială a fost orientată cu precădere către acoperirea riscurilor de bătrâneţe şi a celor de boală sau îngrijirea sănătăţii care au implicat 51,8% şi, respectiv, 27,9% din totalul cheltuielilor cu prestaţiile sociale”, potrivit datelor INS.

Pe de altă parte, veniturile de protecţie socială au însumat 130,363 miliarde de lei, în creştere cu 12,3% faţă de 2016. Ponderea acestora în Produsul intern brut (PIB -date semidefinitive) a fost de 15,2%, acelaşi procent ca în anul anterior.

Te-ar mai putea interesa și
RCA și de peste 1.000 de euro calculat pentru șoferii din București în următoarele luni. De ce plătesc cu mult mai mult decât restul țării și cum pot reduce cheltuia unii dintre ei
RCA și de peste 1.000 de euro calculat pentru șoferii din București în următoarele luni. De ce plătesc cu mult mai ...
Tariful de referință pentru RCA calculat pentru șoferii din București în luna noiembrie a acestui an, cu valabilitate pentru următoarele șase luni, ajunge la un maximum de 5.129 de lei, adică......
Val de controale ANAF: Remedii juridice împotriva actelor fiscale. Cum poți suspenda executarea silită a firmei ca urmare a controalelor fiscale
Val de controale ANAF: Remedii juridice împotriva actelor fiscale. Cum poți suspenda executarea silită a firmei ca urmare ...
Intensificarea controalelor ANAF din ultima perioadă evidențiază importanța unei apărări juridice proactive a contribuabililor, ...
Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete anunță că valoarea punctului în ambulatoriu crește la 6,5 lei de la i ianuarie 2026
Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete anunță că valoarea punctului în ambulatoriu crește la 6,5 lei de la i ianuarie ...
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat marţi seara că valoarea punctului în ambulatoriu creşte la 6,5 ...
ANAR: Barajul Paltinu funcționează în condiții sigure și este monitorizat permanent
ANAR: Barajul Paltinu funcționează în condiții sigure și este monitorizat permanent
Barajul Paltinu funcţionează în condiţii de siguranţă structurală, iar instituţia va continua monitorizarea permanentă ...