Cheltuielile publice alocate sănătății sunt la al doilea cel mai scăzut nivel din UE. De la 575 de euro cheltuiți de stat cu sănătatea unui locuitor din România, la 5.276 euro în Luxemburg – studiu BNR

Clasificarea funcțională a cheltuielilor publice arată că domeniului sănătății îi sunt puse la dispoziție mai puține resurse în România, comparativ cu media UE sau cu statele din regiune. ”Această observație se bazează pe media înregistrată de cheltuielile publice pentru sănătate în ultimii 27 de ani (intervalul cuprins între anii 1995-2021). Astfel, în medie, cele 27 state membre ale UE au alocat sănătății în perioada 1995-2021 circa 6,7 la sută din PIB, în timp ce, în România, media perioadei a fost de numai 3,8 la sută din PIB83. Trebuie remarcat faptul că ponderea cheltuielilor publice alocate sănătății, în totalul cheltuielilor publice, a crescut în România în perioada premergătoare pandemiei, 2017-2019, mai repede decât media celor 27 state membre, înregistrând a treia cea mai mare creștere dintre statele membre (fiind precedată doar de Cipru, Estonia și Letonia)”, arată raportul citat.

În ciuda acestei creșteri, în anul premergător declanșării pandemiei, în România cheltuielile guvernului cu destinația sănătate au fost de 575 euro/locuitor. Această sumă a fost a doua cea mai scăzută din UE, fiind superioară doar celei din Bulgaria (406,5 euro/locuitor).

Nivelul cheltuielilor publice pentru sănătate din România în anul 2019 a reprezentat doar aproximativ un sfert din media UE-27 (2192,2 euro/locuitor) și a fost de aproximativ nouă ori mai mic decât cel din cea mai bine plasată performanță a statelor membre (Luxemburg – 5267 euro/locuitor). România are unul dintre cele mai scăzute niveluri ale ponderii cheltuielilor publice în PIB dintre statele membre ale UE, fiind situată mai bine doar decât Irlanda, din punct de vedere al mediei perioadei 1995-2021.

Cu toate acestea, ponderea cheltuielilor cu sănătatea, raportată la totalul cheltuielilor publice, ca media a perioadei menționate, plasează Irlanda în fruntea clasamentului (alături de Cehia), în timp ce România se află pe a patra poziție de la coada clasamentului.

Media cheltuielilor publice din ultimii 27 de ani, după destinația lor, arată că importanța relativă a domeniilor de politici publice nu diferă mult între România și UE. Astfel, ”chiar dacă procentele din România sunt mai mici decât media statelor membre UE, configurația clasamentului este aceeași, cu primele poziții ocupate de protecția socială, servicii publice generale, sănătate, educație, siguranță și ordine publică, respectiv apărare”, arată raportul BNR. 

În UE, fondurile alocate Sănătății sunt duble față de bugetele ministerelor de apărare și ordine publică

Din evoluția mediei pentru aceste aproape trei decenii, între cele 10 principale destinații ale cheltuielilor publice, este de notat faptul că România a alocat în medie sănătății tot atât cât a alocat funcțiilor însumate de apărare și ordine publică. În același timp, statele membre UE au alocat în medie sănătății dublu decât celor două funcții de forță ale statului;

De asemenea, celor două politici publice de bază – educație și sănătate – România a alocat doar cu puțin peste ceea ce a dedicat întreținerii aparatului de stat, în timp ce cheltuielile medii în UE pentru funcționarea administrației publice sunt mai mici relativ la cele două domenii esențiale. 

Și în UE se poartă cheltuieli mai mari pentru servicii spitalicești decât pentru cele ambulatorii

Chiar dacă cheltuielile dedicate componentei spitalicești sunt mai mult de jumătate din total, în detrimental celor din ambulatoriu, vom constata că și în țările UE 27 situația este similar. Profilul de țară (realizat de OCDE) în ceea ce privește sănătatea, amintit mai sus, arată că modul în care sunt cheltuite fondurile pentru sănătate indică o preferință (adică un nivel mai mare decât media UE-27) cu privire la utilizarea serviciilor spitalicești, respectiv o utilizare redusă (comparativ cu media statelor membre UE) a serviciilor ambulatorii (OCDE/European Observatory on Health Systems and Policies).

Acest set de preferințe individualizează România în ansamblul statelor membre. Structura cheltuielilor publice destinate sănătății din România nu a fost similară cu cea a mediei statelor membre UE-27 în perioada cuprinsă între anii 2001-2021, chiar dacă principala destinație a cheltuielilor publice din sănătate a fost reprezentată de serviciile spitalicești în ambele cazuri. Cu toate acestea, ponderea acestui tip de cheltuieli a fost de peste jumătate din totalul cheltuielilor destinate domeniului sănătății în România (58 la sută), în timp ce media statelor membre ale UE a fost de 43 la sută.

Trebuie menționat că România nu este poziționată în fruntea clasamentului din punctul de vedere al acestui indicator în perioada analizată (primele poziții fiind ocupate în ordine descrescătoare de Estonia, Cipru și Danemarca), dar România este individualizată de faptul că, exceptând Ciprul, are cea mai mică alocare a cheltuielilor publice cu destinația sănătate din PIB între statele membre ale UE.

O altă deosebire în structura cheltuielilor publice destinate sănătății din România, relativ la media statelor membre UE, este reprezentată de absența (potrivit cifrelor) a cheltuielilor publice cu cercetare-dezvoltare în domeniul sănătății, cel puțin pentru perioada 2001-2021, pentru care există date în baza Eurostat. Este adevărat că România nu este singura țară în această situație, lipsa acestui domeniu de cercetaredezvoltare fiind consemnată și în alte state: Belgia, Bulgaria, Cipru, Irlanda, Letonia, Lituania, Malta și Slovacia. Cheltuielile publice destinate sănătății, privite prin natura acestora, indică și alte diferențe între România și media UE în ceea ce privește configurația sistemului de sănătate.

Componenta 12-Sănătate din PNRR are un buget de 1724 miliarde euro

Datele din tabelul Eurostat „General government expenditure by function (COFOG)” arată că în perioada 1995-2021 totalul cheltuielilor bugetului general consolidat cu formarea brută de capital fix pentru destinația sănătate în România a fost de 6 521,8 milioane euro. Pentru comparație, costul construcției și dotării cu aparatură al unui spital regional, conform proiectelor prezentate de autorități în luna mai anul curent (pentru cele de la Iași, Cluj și Craiova), este de 670-715 milioane euro și ar trebui să dureze circa patru ani (Nicoară, Măriuță, Ciuhu, Vlădășel, 2023). În luna octombrie 2022, Guvernul României a aprobat Programul național de investiții în infrastructura de sănătate. Acest program alocă un buget de 3760 miliarde euro pentru 49 de obiective de investiții. Finanțarea acestui buget este asigurată parțial prin PNRR, pentru că prin componenta 12-Sănătate din PNRR este prevăzut faptul că România trebuie să realizeze minim 25 de investiții de pe această listă de 49 obiective de investiții. Componenta 12-Sănătate din PNRR are un buget de 1724 miliarde euro.

Această sumă trebuie alocată între infrastructura spitalicească publică nouă (1 089 miliarde euro), respectiv echipamente și aparatură medicală (635 milioane euro). Condiția pentru accesarea fondurilor din PNRR este finalizarea investițiilor până la finalul anului 2026. 6.3.

712,6 euro de locuitor au fost cheltuielile statului cu sănătatea în 2020

Comparația sistemelor de sănătate realizată pentru CE (OCDE/European Observatory on Health Systems and Policies, 2021) notează progresele făcute în România cu privire la creșterea cheltuielilor pentru sănătate, având în vedere că în perioada 2015-2019, acestea au sporit în medie cu 10,3 la sută pe an. În ciuda acestui progres, cheltuielile curente din sănătate în România au fost de 712,6 euro/locuitor în anul 2020, reprezentând cel mai redus nivel dintre statele membre ale UE. România ocupă același loc în clasament și dacă este avută în vedere paritatea puterii de cumpărare.

Cheltuielile curente medii efectuate de toate tipurile de furnizori de sănătate au fost de 939,3 euro exprimat la paritatea puterii de cumpărare/locuitor pentru deceniul 2011-2020 în România, în timp ce în UE-27 au ajuns la 2 925,7 euro (la paritatea puterii de cumpărare)/locuitor. Structura pe tipuri de furnizori a fost dominată atât în România cât și ca medie în UE-27 de spitale, însă, în România, așa cum s-a menționat mai sus, dominația cheltuielilor curente pentru sănătate în spitale a fost superioară (42,1 la sută din totalul furnizorilor) celei din statele membre UE (36,7 la sută).

Discrepanța dintre nivelul cheltuielilor curente efectuate de furnizorii de servicii ambulatorii s-a menținut pe parcursul întregii perioade luată în considerare, media UE – exprimată la paritatea puterii de cumpărare – fiind de 741 euro/locuitor, în timp ce în România a fost de doar 137,6 euro/locuitor. În anul premergător declanșării pandemiei (în anul 2019), cheltuielile curente ale furnizorilor încadrați în categoria comercianți cu amănuntul de bunuri medicale erau în România de 341,85 euro/locuitor (exprimate la paritatea puterii de cumpărare), în timp ce media UE-27 era de 536,84 euro/locuitor, România ocupând a cincea poziție de la coada clasamentului statelor membre UE.

Trei vulnerabilități majore ale sistemului de sănătate din România

Evoluția structurii cheltuielilor curente de sănătate, după funcția acestora, reliefează două modificări importante în perioada 2012-2020, în România. În primul rând, a crescut ponderea cheltuielilor curente destinate serviciilor medicale curative în totalul cheltuielilor curente de la 45 la 55 la sută (de la 142 euro/locuitor la 392 euro/locuitor). Această evoluție concordă atât cu menținerea reprezentativității serviciilor spitalicești în sectorul de sănătate din România, dar și cu dezvoltarea sectorului privat în domeniul sănătății. În al doilea rând, se remarcă scăderea ponderii cheltuielilor curente cu bunurile medicale în totalul cheltuielilor curente, de la 37 la sută în anul 2012, la 26 la sută în anul 2020.

Principala sursă a acestei scăderi a fost diminuarea ponderii cheltuielilor curente cu medicamentele prescrise în totalul cheltuielilor curente de sănătate, de la 24,3 la sută în anul 2012 la aproximativ 14,6 la sută în anul 2020. O contribuție mai mică și cu o scădere de mică anvergură la schimbarea structurii cheltuielilor curente de sănătate din România a avut-o și grupa cheltuielilor cu medicamentele fără rețetă.

Comparația de mai sus indică cel puțin trei surse de vulnerabilitate pentru sistemul de sănătate din România. Preferința pentru serviciile spitalicești, în dauna celor din ambulatoriu și a prevenției, mărește presiunea asupra resurselor (financiare și umane) în cazul unor urgențe medicale (epidemii și pandemii). În al doilea rând, subfinanțarea cheltuielilor destinate funcției sănătății, cuplată cu presiunea venită dinspre finanțarea serviciilor spitalicești, duce la creșterea costurilor serviciilor de medicină curativă (pentru că se transferă cheltuieli curente destinate produselor medicale în sectorul furnizorilor cu amănuntul).

Nu în ultimul rând, rămân subdimensionate cheltuielile curente pentru prevenție, deși aceasta ar putea fi una din sursele de diminuare a presiunii asupra cheltuielilor din sistemul de sănătate. Acest element este cu atât mai important, cu cât rata mortalității evitabile din România este a treia cea mai mare din UE.