Cheltuielile turiştilor nerezidenţi sosiţi în România în interes de afaceri au totalizat, în 2019, 4 miliarde lei – INS

Economica.net
29 03. 2020
470658553_58246900
 

Afacerile (inclusiv participarea la congrese, conferinţe, cursuri, târguri şi expoziţii) au reprezentat principalul motiv al sejurului petrecut de către 54,5% dintre turiştii nerezidenţi sosiţi în România, în anul 2019, cheltuielile acestora reprezentând 57,5% din total.

În totalul cheltuielilor pentru afaceri, ponderea cea mai mare o reprezintă cheltuielile pentru cazare (49,9%), fiind preferată în special cazarea cu mic dejun inclus (92,2% din totalul cheltuielilor pentru cazare). Cheltuielile turiştilor nerezidenţi în restaurante şi baruri au fost de 17,9%, iar cele pentru cumpărături au reprezentat 13,1%.

Din totalul cheltuielilor pentru cumpărături 45% au fost destinate alimentelor şi băuturilor, iar 32,9% cadourilor şi suvenirurilor. Cheltuielile pentru închirierea de autoturisme au avut o pondere de 52,1% din totalul cheltuielilor pentru transport, iar cheltuielile pentru acces în parcuri de distracţii, târguri, cazinouri, săli de jocuri mecanice au reprezentat 39,6% din totalul cheltuielilor pentru recreere.

Pe de altă parte, turiştii nerezidenţi sosiţi în România în interes personal au cheltuit 2,932 miliarde lei, majoritatea călătoriilor (68,2%) fiind pentru vacanţe.

Ca şi în cazul călătoriilor pentru afaceri, cea mai mare pondere în totalul cheltuielilor efectuate de turiştii nerezidenţi sosiţi în România în scop particular o reprezintă cheltuielile pentru cazare (47,1%), din care cazarea cu mic dejun inclus deţine ponderea principală (80,1%). Cheltuielile efectuate în baruri şi restaurante au avut o pondere de 16,8% din totalul cheltuielilor în scop personal, în timp ce cheltuielile pentru cumpărături au reprezentat 16,1% din totalul cheltuielilor turiştilor nerezidenţi sosiţi în România în interes personal.

De asemenea, cheltuielile pentru închirierea de autoturisme au avut o pondere de 54,6% din totalul cheltuielilor pentru transport, iar cheltuielile pentru accesul în parcuri de distracţii, târguri, cazinouri, săli de jocuri mecanice au reprezentat 50,6% din totalul cheltuielilor pentru recreere.

Potrivit sursei citate, din totalul nerezidenţilor sosiţi în România, 48,6% şi-au organizat sejurul prin agenţii de turism, iar 32,3% şi-au organizat singuri sejurul. Restul sejururilor au avut alt organizator (sindicate etc.) 10,6%, precum şi agenţia de turism, o parte şi turistul nerezident, cealaltă parte 8,5%.

Principalul mijloc de transport utilizat de turiştii nerezidenţi pentru a sosi în România a fost avionul (80,7% din numărul total de turişti). Autoturismele proprii au reprezentat 11,0%, urmate de autocare şi autobuze cu 6,8% şi alte mijloace (tren, ambarcaţiuni fluviale, autoturisme închiriate, motociclete etc.) 1,5%.

Numărul turiştilor nerezidenţi cazaţi în unităţile de cazare privată (apartamente şi camere de închiriat), în anul 2019, a fost de 54.690, cheltuielile acestora în România fiind de 50,788 milioane lei. Din totalul cheltuielilor efectuate de aceştia, cele pentru cazare au reprezentat 45,5%, cheltuielile făcute în baruri şi restaurante 18,9%, cheltuielile pentru transport 17,3%, cheltuielile pentru cumpărarea de produse de folosinţă personală 8%.

Din totalul turiştilor nerezidenţi din această categorie, 88,7% au avut ca scop al călătoriei pe cel particular, iar 11,3% pe cel profesional. Din călătoriile în scop particular, ponderi mai importante au avut călătoriile pentru vacanţe (80,1% din totalul călătoriilor în scop particular), iar din cele profesionale afacerile (73,4%
din totalul călătoriilor în scop profesional).

Conform datelor INS, din totalul turiştilor nerezidenţi cazaţi în unităţile de cazare privată 59,6% şi-au organizat pe cont propriu călătoria în România. Pentru sosirea în România, 36,9% dintre turiştii nerezidenţi au preferat ca mijloc de transport autoturismul propriu, 23,3% dintre turiştii nerezidenţi au preferat ca mijloc de transport avionul, 5,1% dintre turiştii nerezidenţi au preferat ca mijloc de transport autocarul şi 34,7% dintre turiştii nerezidenţi au optat pentru alte mijloace de transport.