Chelu şi alte 15 persoane, urmăriţi penal pentru delapidare, evaziune fiscală şi spălare de bani

Cătălin Chelu şi alte 15 persoane sunt urmăriţi penal pentru delapidare, evaziune fiscală şi spălare de bani, omul de afaceri fiind acuzat că, împreună cu membri ai familiei sale, a înfiinţat 168 de firme şi 10 ONG-uri, pe care le-a folosit la tranzacţii bursiere, prejudiciul fiind de 20 mil. euro.
Economica.net - mie, 31 oct. 2012, 09:26
Chelu şi alte 15 persoane, urmăriţi penal pentru delapidare, evaziune fiscală şi spălare de bani

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus începerea urmăririi penale faţă de Călin Cătălin Chelu, Cezar Rimar, Doina Lilioara Rimar şi Gabriel Constantinescu, din municipiul Galaţi, precum şi faţă de alte 12 persoane, pentru săvârşirea infracţiunilor de iniţiere, constituire a unui grup infracţional organizat, utilizare de informaţii privilegiate, delapidare cu consecinţe deosebit de grave, evaziune fiscală şi spălarea banilor.

„În fapt, s-a reţinut că învinuitul Chelu Călin Cătălin, împreună cu membri ai familiei sale, au constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat şi alte persoane, acţionând în scopul obţinerii de beneficii financiare substanţiale prin eludarea dispoziţiilor legale referitoare la tranzacţiile efectuate pe piaţa de capital şi convertirii în lichidităţi a plasamentelor deţinute la diferiţi emitenţi – societăţi comerciale ale căror acţiuni sunt tranzacţionate pe BVB – Secţiunea RASDAQ”, se arată într-un comunicat de presă al DIICOT remis, miercuri, agenţiei MEDIAFAX.

Astfel, Chelu a înfiinţat peste 168 de societăţi comerciale de tip SRL, mare parte cu sediul în municipiul Galaţi, precum şi 10 asociaţii non-profit, pe care le-a utilizat pentru a achiziţiona instrumente financiare şi a dobândi o poziţie de control în cadrul mai multor emitenţi de valori mobiliare.

Procurorii au precizat că, de exemplu, în perioada 2001 – 2008, prin grupul de firme controlat de către membrii grupării au fost achiziţionate, prin intermediul unei singure case de brokeraj, titluri emise de SIF-uri în valoare cumulată de peste 780 de milioane de lei, din care s-au încasat dividende de 760.000 de lei şi s-a retras din conturi suma de 154 de milioane de lei.

„Ulterior, învinuitul a dispus în mod discreţionar de resursele societăţilor astfel controlate, beneficiind de lichidităţile obţinute prin delapidarea patrimoniului acestora”, arată procurorii DIICOT.

De asemenea, SC Cony Sat SA Galaţi, societate controlată de către membrii grupării, a înregistrat în contabilitate, la categoria cheltuieli deductibile fiscal, contravaloarea unor lucrări de construire a unor reţele de CATV, neexecutate în realitate de către societăţile antreprenoare, „cu consecinţa diminuării sumelor datorate bugetului de stat, respectiv impozit pe profit şi TVA”.

Prejudiciul produs în această cauză a fost estimat la 20 de milioane de euro, sumă corespunzătoare unui rulaj al tranzacţiilor bursiere în valoare de 80 de milioane de euro.

Procurorii le-au prezentat învinuirile lui Cătălin Chelu şi celorlalţi învinuiţi din dosar în perioada 17 septembrie – 31 octombrie 2012, la sediul DIICOT, în prezenţa apărătorilor aleşi.

Omul de afaceri Cătălin Chelu este audiat, miercuri, de procurorii DIICOT.

În luna ianuarie, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a retras autorizaţia de funcţionare firmei de brokeraj City Invest Galaţi, deţinută de omul de afaceri Cătălin Chelu, după ce a constatat mai multe încălcări ale legislaţiei pieţei de capital, inclusiv practici frauduloase şi o posibilă spălare de bani, anunţa atunci Parchetul.

Ordonanţa CNVM privind retragerea autorizaţiei a fost emisă în 12 ianuarie, după un control derulat în perioada 24 – 28 octombrie la City Invest, verificări în urma cărora reprezentanţii instituţiei au observat că firma a operat transferuri de bani între conturile clienţilor, o practică frauduloasă potrivit reglementărilor Comisiei.

City Invest a primit autorizaţia de funcţionare de la CNVM în noiembrie 2008, însă a început să intermedieze tranzacţii la Bursa de la Bucureşti abia în august 2010. Firma a intermediat anul trecut tranzacţii de 208 milioane lei la BVB, plasându-se, astfel, pe locul 21 din 65 în topul brokerilor.

La momentul înfiinţării, Chelu deţinea 96% din acţiunile City Invest, iar două persoane fizice şi două societăţi cu răspundere limitată aveau câte 1% din titluri.

Cătălin Chelu este unul dintre cei mai controversaţi oameni de afaceri cu investiţii pe bursă şi s-a aflat de mai multe ori în conflict cu CNVM, dar şi cu conducerile SIF-urilor.

În noiembrie 2010 Chelu era cercetat în aproape 50 de dosare aflate în lucru la unităţi de poliţie şi de parchet, printre care trei instrumentate de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) sub aspectul comiterii de infracţiuni la legea pieţei de capital, evaziune fiscală şi spălare de bani.

În 12 octombrie, Cătălin Chelu a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la şase ani de închisoare cu executare în dosarul „Mită la MAI”, pentru tentativa de mituire a fostului secretar de stat în Ministerul de Interne Dan Valentin Fătuloiu.

Totodată, instanţa i-a condamnat pe Niţache Ştefan Badea la patru ani de închisoare cu executare, pe Gabriel Constantinescu la doi ani de închisoare cu suspendare şi pe Cristi Antonel Bunu la şase luni de închisoare cu suspendare. Decizia nu este definitivă, putând fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.  

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...