Băsescu l-a rugat pe Chiţoiu să nu-l schimbe pe şeful CEC. Banca a dat 1 mil. euro credit Ioanei Băsescu

Economica.net
13 11. 2013
basescu_biografie_54925000_53438600_75714600

Declaraţia a fost făcută miercuri seara, la Guvern, în contextul în care Ioana Băsescu, fiica preşedintelui Traian Băsescu, a luat, în 9 septembrie 2013, un credit în lei de la CEC Bank, în valoare de 4,6 milioane lei, pentru a cumpăra un teren de 290 hectare din judeţul Călăraşi, împrumut garantat cu soldurile prezente şi viitoare ale unui cont deschis la CEC şi cu terenul agricol achiziţionat.

El a răspuns astfel întrebat de un jurnalist, care a invocat „surse bancare”, dacă este adevărat că Băsescu l-a sunat pentru a-i cere ca Gheţea să nu fie schimbat de la CEC.

„M-a sunat acum două-trei săptămâni, pentru că este în procedură de schimbare statutul CEC Bank privind schimbarea modului de administrare al acestei bănci şi cred că domnul preşedinte Gheţea a dat fuga la domnul preşedinte Băsescu să ceară sprijinul pentru a nu fi schimbat în eventualitatea în care se va schimba sistemul de conducere la CEC Bank. M-a rugat….”, a spus Chiţoiu.

 „Dacă banca a performat sub actuala conducere, rămâne pe funcţie; nu a performat, nu rămâne pe funcţie”, a conchis Chiţoiu.

El a adăugat că i-a răspuns preşedintelui că, în momentul în care va fi luată o decizie de schimbare a modului de administrare a CEC Bank, va fi realizată şi o evaluare a activităţii actualei conduceri a CEC.

Radu Gheţea este preşedinte al CEC, singura instituţie de credit comercială cu capital de stat, şi preşedinte al Asociaţiei Române a Băncilor.

Cu câteva ore înainte de dezvăluirea lui Chiţoiu, Traian Băsescu a susţinut o declaraţie de presă în care a declarat că achiziţia fiicei sale a fost legală. El l-a acuzat dur pe premierul Ponta,cel care a spus iniţial că este de acord cu instituirea unei comisii de anchetă care să verifice achiziţia făcută de IOana Băsescu. „Ce pot spune lui Victor Viorel Ponta, plagiator şi mincinos, este: Ponta, dacă vrei să ai dispute politice în timp ce ai probleme cu bugetul, cu studenţii, cu Roşia Montană, cu gazele de şist, vino să discutăm public noi doi. Las-o pe fiica mea în pace iar dacă ai o suspiciune cu privire la fiica mea, fă o reclamaţie la Parchet, dar fă-o cinstit, ca să poţi răspunde pentru denunţ calomnios, pune-o cu numele tău. Este mesajul meu către Victor Ponta” a spus Băsescu, la Palatul Cotroceni.

Povestea achiziţiei terenului

Şeful statului a subliniat că fiica sa este o persoană privată. „Este ridicol să te gândeşti că faci o comisie de anchetă pentru un privat. Ai ceva cu un privat, îl reclami la Parchet”, a afirmat el.

Ioana Băsescu, fiica cea mare a preşedintelui Traian Băsescu, a cumpărat 300 de hectare de teren agricol în localitatea Nana, din judeţul Călăraşi. Ea a fost sfătuită chiar de tatăl său, ajutată de unul dintre consilierii lui Traian Băsescu și a făcut un credit pe 30 de ani pentru achiziție.

Terenul este compact şi se află pe raza localității Nana, pe tarlaua 28, iar operațiunea de vânzare-cumpărare a fost trecută în Registrul Agricol în data de 19 septembrie 2013.

Informaţia a fost confirmată de primarul localităţii, Dobre Gheorghe. „Ştiu că în urmă cu câteva luni Ioana Băsescu a cumpărat peste 300 de hectare de teren agricol în localitatea noastră. Mai multe detalii despre această tranzacţie nu ştiu să vă spun”, a precizat primarul Dobre Gheorghe.

„În data de 9 septembrie 2013, am achiziţionat un teren în suprafaţă de 290,41 ha, în judeţul Călăraşi,de la o societate românească având asociat unic un cetăţean italian. Terenul a fost plătit dintr-un credit bancar ipotecar în valoare de 1.028.507,55 euro şi din surse proprii până la concurenţa sumei de 1.306.845 euro , adică suma de 278.337,45 euro”, arăa Ioana Băsescu într-o precizare remisă agenţiei MEDIAFAX.

Ea menţionează că preţul negociat a fost de 4.500 de euro pe hectar, iar impozitul pe transferul proprietăţii a fost achitat de vânzător, conform prevederilor Codului Fiscal şi Normelor de punere în aplicare a acestuia.

Conform Ioanei Băsescu, creditul a fost contractat în condiţiile pieţei şi în limitele legislaţiei în vigoare, pe 30 de ani, de la o instituţie bancară, cu scopul achiziţionării unui teren agricol şi va fi rambursat în rate lunare.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ulterior, că a convins-o pe fiica sa cea mare, Ioana, să cumpere un teren de 290 de hectare, pentru că vrea să fie fermier şi a adăugat că, din familie, doar aceasta era eligibilă pentru a primi un credit ipotecar.

„Vreau să vă spun că tot ce a dat Ioana în comunicatul de ieri este corect. Vreau să vă spun că eu am convins-o să facă acest lucru, pentru că mi-am dorit eu să cumpărăm pământ. Creditul este luat de Ioana pentru că am încercat să îl iau eu şi, datorită veniturilor, banca nu mă putea finanţa. Singura din familie care a avut veniturile care să permită finanţarea a fost Ioana, datorită veniturilor ca notar, care au fost chiar la limită ca să ia un credit pe 30 de ani, ipotecar, garantat cu proprietatea, cu pământul care a fost evaluat la o valoare mai mare de experţii băncii decât valoarea care s-a plătit”, a spus Traian Băsescu.

Potrivit preşedintelui, banca nu a avut nevoie de nicio garanţie suplimentară, iar creditul este de tip credit ipotecar pentru agricultură.

„Îmi doresc mult ca în foarte scurt timp să reuşesc să îl trec pe numele meu, pentru că vreau să fiu fermier, v-am anunţat de mult timp că îmi doresc acest lucru şi nu văd nimic rău”, a mai spus şeful statului.