Chiar dacă fondurile pentru Prima Casă nu ajung, clienţii merg la vizionări de apartamente

Cumpărătorii de apartamente prin programul Prima Casă aşteaptă alocarea celor 500 de milioane de lei, plafonul suplimentar de garanţii alocate de stat pentru noi împrumuturi. Cu sufletul la gura stau cei care au dosarul complet, dar care nu a mai ajuns la Fondul de Garantare din lipsa banilor. Speriaţi că Prima Casă ar putea dispărea, şi alţi clienţi au început să caute o locuinţă.
Andrada Ghira - mar, 31 mai 2016, 21:03
Chiar dacă fondurile pentru Prima Casă nu ajung, clienţii merg la vizionări de apartamente

500 de milioane de lei este suma alocată pentru continuarea programului Prima Casă, bani care nu vor fi suficienţi pentru a acoperi 4.000 de cereri de credite, potrivit estimărilor ECONOMICA.NET.

Deşi Ministerul Finanţelor Publice le-a comunicat băncilor să nu mai primească dosare dacă nu au plafoane alocate, asta nu-i împiedică pe românii care nu dispun de avansuri de peste 25% să caute Prima Casă. Agenţii imobiliari spun că cererea nouă pentru Prima Casă nu a dispărut şi că au apărut cumpărători care speră „să prindă fonduri”.

„De o săptămână a sunat telefonul pentru un singur apartament de două camere, la 53.000 de euro. Au fost patru clienţi care au sunat. Au auzit că s-au suplimentat fondurile la Prima Casă şi au zis hai să iau şi eu, fără să ştie că banii nici nu ajung pentru dosarele deja în lucru”, este de părere Daniel Dobre, agent imobiliar în cadrul Renet.

„Profilul de client Prima Casă vine la vizionări, vrea să cumpere„, spune şi Alexandru Pricop, managing partner Coldwell Banker Banu Manta.

Însă, o bună parte din cei care vor să vizioneze apartamente nici nu au trecut pe la bancă, iar cei care au tatonat piaţa în urmă cu câteva luni nu au aflat de Lega dării în plată sau de majorare avansului la creditele ipotecare.

„Darea în plată nu ne va influenţa cu mare lucru, decât la nivel de percepţie. Probabil că va fi o perioadă de şase, opt luni de zile în care lumea îşi va da seama că nu s-a întâmplat mare lucru”, mai spune Pricop.

El crede că vor fi date băncilor acele proprietăţi care sunt greu de vândut, cumpărate pe vârful pieţei imobiliare, şi asta pentru că românii sunt legaţi de proprietate şi au o educaţie în plata creditelor asumate.

„Auzeam zilele trecute de un client care are o casă de 300 mp., pentru care plăteşte 1.800 de euro. Acum vrea să-şi construiască una de 120 mp., pentru ca şi-a dat seama că nu are ce face în 300 mp. Acestea sunt tipurile de proprietăţi care cred eu ca vor ajunge în portofoliul băncilor”, a mai declarat pentru ECONOMICA.NET Pricop.

Se va suplimenta suplimentarea?

Băncile care au dosare în lucru şi care nu au mai putut fi trimise la Fond nu au făcut publice date cu privire la numărul acestora.

Înainte de a primi suplimentarea din primul plafon de garanţii, BCR anunţa că are 2.000 de credite preaprobate care aşteaptă banii. După suplimentare, banca a spus că nu a reuşit să satisfacă cererea decât pentru 25% din dosare. Surse din bancă spun că, dat fiind numărul mare de dosare deja deschise, acestea vor consuma şi plafonul de garanţii care va fi primit din cele 500 de milioane de lei.

CITEŞTE ŞI Băncile refuză dosare noi „Prima Casă”. Guvernul suplimentează garanţiile, dar ajung doar pentru cererile deja depuse

„Din câte ştiu, interesul pe Prima Casă din partea guvernului există în continuare şi sunt interesaţi să vină în sprijinul acestui program. Eu am înţeles că se discută deja de o nouă suplimentare„, spune Alexandru Pricop, însă de la Guvern nu a venit nicio declaraţie în acest sens.

Vor putea primi dosare noi acele bănci care nu au dosare în lucru şi care aşteaptă aprobarea plafoanelor.

Proprietarii încă ţin cu dinţii de preţ

Banca Naţională a României (BNR) avertiza ca intrarea în vigoare a Legii dării în plată ar duce la o scădere a preţurilor la locuinţe de 10%. Cei care îşi vând apartamentele construite în perioada comunistă încă ţin la preţ şi se uită la capra vecinului.

Proprietarii nu se lasă înduplecaţi nici în faţa clienţilor care au bani cash. „Nimeni nu vrea să scadă din preţ. Am un client cu cash, iar proprietarul a cerut 65.000 de euro. Clientul a oferit 55.000 de euro, apoi 58.000 de euro, iar apoi a ajuns la 60.000 de euro. Proprietarul a zis că nu vinde pentru că vecinul a vândut cu 65.000 de euro”, mai spune Daniel Dobre.

„Sunt destule apartamente în piaţă, doar că proprietarii, dacă vad la televizor că s-a făcut un mall lângă bloc, nu mai vor să vândă cu 60.000 de euro şi cer 80.000 de euro”, spune Ionuţ Sterea, agent imobiliar la PGA Imobiliare.

Te-ar mai putea interesa și
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare. După consultările de astăzi de la Cotroceni, el speră că......
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie ...
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...