Chiliman către USL: Războiul atacurilor la Gitenstein, Merkel, Barroso ne aruncă în ridicol

Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a spus, sâmbătă, la lansarea candidaţilor USL din sector, că "războiul stupid" al declaraţiilor împotriva ambasadorului SUA, a cancelarului german Angela Merkel sau a preşedintelui CE, Jose Manuel Barroso, face rău ţării şi o aruncă în ridicol.
Economica.net - sâm, 03 nov. 2012, 13:57
Chiliman către USL: Războiul atacurilor la Gitenstein, Merkel, Barroso ne aruncă în ridicol

Chiliman le-a cerut reprezentanţilor USL să evite asemenea declaraţii „demne de relicvele războiului rece”.

„Oamenii vă cer responsabilitate. Astăzi România este parte a lumii occidentale. Faceţi în aşa fel încât ţara să rămână în această lume. Războiul stupid al declaraţiilor împotriva ambasadorului SUA, a lui Merkel şi a lui Barroso ne face rău şi ne aruncă în ridicol. Evitaţi asemenea declaraţii demne de nişte relicve ale războiului rece”, a spus Chiliman.

Andrei Chiliman a prezentat candidaţii USL în Sectorul 1 la alegerile parlamentare din 9 decembrie, pentru care a spus că el garantează, menţionându-i pe Titus Corlăţean, Dan Tudorache, Vlad Nistor, Călin Popescu Tăriceanu, Diana Tuşa şi Ludovic Orban.

La lansarea candidaţilor au mai fost prezenţi vicepreşedintele PSD Ecaterina Andronescu, fostul şef al statului Emil Constantinescu şi seniorul liberal Mircea Ionescu Quintus. Liderii USL nu au fost prezenţi la eveniment.

Deputatul PNL Eugen Nicolăescu a declarat, miercuri, la RFI, că americanii văd singuri ce se întâmplă în România şi „n-au nevoie să fie dirijaţi, intoxicaţi, otrăviţi de oameni ca Gitenstein”.

În opinia lui Nicolăescu, Mark Gitenstein „nu a făcut decât rău” României.

„În primul rând, fac o glumă amară, mi-aţi stricat dimineaţa aducându-mi aminte că mai există domnul Gitenstein în România, pentru că până acum, din punctul meu de vedere, nu ne-a făcut decât rău sau modul în care ne-a tratat a arătat că ne desconsideră ca popor şi ca naţiune şi ca ţară şi că vine dumnealui, un mare învăţat, un mare specialist în democraţie să ne spună unde greşim şi ce să facem!”, declară liderul liberal.

Ambasadorul american la Bucureşti este „partizan”, acuză Eugen Nicolăescu.

„Mi se pare total deplasat să te comporţi aşa într-o ţară în care eşti ambasador! Ca atare, ce spune domnul Gitenstein pe mine nu mă interesează, pentru că dumnealui vorbeşte strict partizan. Cel puţin aşa cred eu”, afirmă viceliderul deputaţilor PNL.

Mark Gitenstein „intoxică” opinia publică, susţine Eugen Nicolăescu.

„Eu cred că oamenii de afaceri din Statele Unite ale Americii, instituţiile internaţionale care au sediul în America, oamenii obişnuiţi care circulă între cele două ţări văd ei singuri despre ce este vorba şi n-au nevoie să fie dirijaţi, să fie intoxicaţi, otrăviţi chiar, de oameni ca Gitenstein”, conchide liberalul.

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a declarat marţi că este îngrijorat de posibilitatea ca seria de alegeri dificile de care se apropie România să dezbine poporul. El menţionează nevoia ca politicienii români să se întoarcă la o coabitare civilizată şi stabilă.

„Urmează provocări extrem de mari. România se apropie de o serie de alegeri dificile, care este posibil să dezbine poporul. Sincer, sunt îngrijorat. După încheierea războaielor politice, vor reuşi politicienii români să se întoarcă la o formă de coabitare civilizată şi stabilă?”, s-a întrebat ambasadorul.

Te-ar mai putea interesa și
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația pentru construcția lotului 3 al Drumului Expres Arad - Oradea. Amintim......
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
Uniunea Europeană (UE) intenţionează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diferite criterii, ...
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Premier Energy Furnizare, unul dintre marii furnizori de energie electrică pentru clienții casnici, a transmis clienților ...