Chimcomplex anunță că a câștigat procesul cu firma de consultanță Amerocap, care-i cerea despăgubiri de peste 2 milioane de dolari

06 06. 2022
Chimcomplex

tunci, instanța decisese în favoarea companiei Amerocap, iar Chimcomplex era obligată să plătescă peste 2 milioane de dolari.

Astăzi însă, Curtea de Apel Bacău a schimbat printr-o decizie definitivă hotărârea din urmă cu un an. Judecătorii au respins astfel pretențiile Amerocap privind comisionul de succes al tranzacției de achiziție a activelor Oltchim.

„Soluţia pe scurt: I. Respinge apelul declarat de reclamanta-apelantă AMEROCAP LLC, ca nefondat. II. Admite apelul declarat de pârâta-apelantă SC CHIMCOMPLEX SA. Modifică în parte sentinţa apelată, în sensul că respinge capătul de cerere privind acordarea comisionului de succes în sumă de 2.020.780,25 dolari americani echivalent în lei şi accesoriile aferente, ca nefondat. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. Decizia a fost pronunţată la 3 iunie 2022.”

În urmă cu un an, Tribunalul Bacău decisese: „Soluţia pe scurt: Admite în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată şi completată. Obligă pârâta (Chimcomplex – n.r.) la plata către reclamantă (Amerocap – n.r.) a următoarelor sume, cu titlu de debit: – 114.546.72 USD, în echivalent în lei la data plăţii, din care 111.137,24 USD, reprezintă debit principal, iar 3.410,48 USD penalităţi de întârziere, calculate de la data scadenţei facturilor neachitate şi până la data ultimei notificări de punere în întârziere comunicată prin executor judecătoresc, precum şi la plata penalităţilor de întârziere care vor fi calculate şi percepute până la data achitării integrale a debitului. – 2.020.780,25 USD, cu titlu de debit principal, în echivalent în lei la data plăţii, reprezentând comision de succes datorat de pârâtă în temeiul art. 5.3 din contractul de consultanţă nr. 22/2015 faţă de încheierea de către pârâtă a contractului de facilitate credit cu investitorul VTB Bank (Europe) SE, sumă la care se adaugă şi penalităţile contractuale de întârziere, de 0,05% pe zi de întârziere aplicată la suma întârziată la plată şi calculate conform art.5.5 din contractul de consultanţă nr. 22/2015, de la data scadenţei facturii emisă pentru acest comision şi până la data achitării integrale a debitului”.

„Instanța de apel a clarificat situația reală a raporturilor dintre părți, infirmând implicit alegațiile Amerocap care susținea: „caracterul abuziv, incorect din punct de vedere contractual şi legal al rezilierii contractului nostru de către Chimcomplex, recunosc în mod direct validitatea pretențiilor noastre cu privire la sumele substanțiale pe care ni le datorează Chimcomplex şi implicit a rolului determinant pe care compania noastră l-a avut în tranzacția ce a vizat achiziția de către Chimcomplex a activelor Oltchim””, se specifică în comunicatul transmis de Chicomplex.

Grupul deținut de oamul de afaceri Ștefan Vuza susține că astfel s-a dovedit în fața unor judecători că „Amerocap nu a avut capacitatea și știința de a finaliza contractul încheiat cu Chimcomplex, situație în care, grație unor amânări providențiale, sarcina a fost preluata de Delloitte Londra, care, într-un efort comun cu echipa Chimcomplex, in extremis, a dus-o la bun sfârșit”.

Cele două companii se judecau pentru un comision despre care firma de Amerocap susținea că i s-ar fi cuvenit ca urmare a semnării unui contract de consultanță în 2015.

Chimcomplex susține că instanța de fond a perceput eronat rezultatul colaborării sale cu Amerocap, pretențiile foștilor colaboratori fiind de a câștiga sume „complet nedatorate”. Pe de altă parte, Chimcomplex acuză, fără însă să le dea numele chiar foști manageri ai firmei care ar fi încercat astfel să câștige sume necuvenite de bani.

„Ca și până în prezent, Chimcomplex își va respecta toate angajamentele asumate precum si relațiile cu partenerii și colaboratorii săi, însă va depune toate eforturile pentru a respinge orice încercare de această natură, prin care foști colaboratori sau manageri, încearcă să obțină de la companie sume necuvenite”, se mai precizează în comunicat.

Strategia dosarului de apel a fost condusă de președintele Consiliului de Administrație, Ștefan Vuza, împreună cu societățile Bulboacă și Asociații, Lazarovici și Asociații, Florin Vrânceanu și Marius Brănici.

Potrivit Profit.ro, Amerocap a fost înființată în 2012 de către Jacques Tohme, ințial în scopul consilierii investitorilor americani interesați de privatizări și IPO-uri de companii românești. Tohme este și șeful companiei petroliere britanice Tailwind Energy, care are concesionate perimetre offshore de hidrocarburi în sectorul britanic al Mării Nordului. În perioada 2015-2017, pentru Amerocap a lucrat, în calitate de partener, și actualul director general și președinte al Consiliului de Administrație al Nuclearelectrica, Cosmin Ghiță, înainte să fie numit consilier de stat în aparatul de lucru al premierului Sorin Grindeanu.

Despre Chimcomplex

Chimcomplex este principalul producător și furnizor de substanțe chimice vitale din regiune, specializat în polioli, clorosodice și Oxo-Alcooli. Este o companie strategică pentru economia românească, cel mai mare combinat de produse chimice cu 2 platforme industriale la Onești și Râmnicu Vâlcea. Chimcomplex este o companie chimică cu o tradiție de aproape 70 de ani, care dezvoltă produse de calitate pentru o viață mai bună și un viitor sustenabil. În anul 2021 Chimcomplex a înregistrat o cifră de afaceri de 2,244 miliarde de lei.