Chimcomplex-ul lui Ştefan Vuza vrea sa preia o parte din activele Carom Oneşti
Vuza a mentionat ca in prezent realizeaza un audit pentru a vedea ce active Carom Onesti sunt rentabile pentru a fi preluate.
„Carom este in faliment, dar sunt anumite active care ar putea fi rentabile”, a spus omul de afaceri.
Chimcomplex, membra a Grupului SCR, va efectua saptamana aceasta un audit al Activulului Platforma CAROM, care apartine Energy Bio Chemicals, societate aflata in faliment. Auditul are loc in urma anuntului lichidatorului judiciar ZRP Insolvency S.P.R.L., de vanzare a activelor fostului combinat Carom (teren, constructii, mijloace fixe, stocuri etc).
„Chimcomplex a achizitionat caietul de sarcini, iar in aceasta saptamana echipa noastra de specialisti va efectua un audit tehnico-economic. In functie de rezultat, vom cauta solutii pentru a vedea ce afacere se poate dezvolta in continuare pe Platforma si apoi vom stabili pasii de urmat” a declarat Presedintele CA Chimcomplex, Virgiliu Bancila.
„Achizitia potentiala a Carom ar putea face parte dintr-un plan mai mare de revitalizare a industriei chimice romanesti, prin constituirea Companiei Romane de Chimie. Am integra in aceasta Companie partea functionala si de viitor din Carom, urmand ca primele masuri luate sa fie in domeniul investitiilor si crearii unui numar semnificativ de locuri de munca. In acest sens, un avantaj urias il reprezinta calificarea fortei de muncă. Va reamintesc ce a declarat si Presedintele Grupului SCR, Dl. Stefan Vuza si anume ca că România are 28 de licee de chimie, 14 facultăti de chimie si 11 institute. Si referindu-ne strict la Onesti, vorbim de traditie si de profesionalismul oamenilor de aici care intotdeauna s-a situat la cote foarte inalte. De asemenea, avem semnale foarte clare din partea mediului universitar care pledeaza pentru coagularea tuturor sinergiilor, astfel incat industria chimica din Romania sa se relanseze. Iar Compania Romana de Chimie poate fi integratorul acestei relansari”, a declarat si Directorul General al Chimcomplex SA, Dumitru Coman.
Chimcomplex Borzeşti este unul din cei mai importanţi fabricanţi de produse chimice din România si Europa de Sud-Est, activitatea sa constand in fabricarea si comercializarea produselor clorosodice, clorurilor anorganice, alchilaminelor si a solventilor organici.
Carom Onesti, singura companie producătoare de cauciuc sintetic din România, a fost privatizată în iunie 2003, când AVAS a vandut pachetul majoritar de actiuni către societatea Tender SA. Firma a intrat în faliment în noiembrie 2005, după ce Tribunalul Bacău a hotarât lichidarea judiciară. În 2011 firma austriacă Energy Bio Chemicals a preluat activele Carom, insa in 2013 societatea a intrat din nou in insolventa si ulterior in faliment.
Producatorul de cauciuc sintetic Carom Onesti a intrat in insolventa a doua oara in 2013. Mai exact, firma Energy Bio Chemicals SA Bucureşti, care a cumpărat Carom Oneşti pentru 77 milioane de lei, a intrat în insolvenţă la cererea creditorului E.ON Energie România.
De atunci, lichidatorii companiei Energy Bio Chemicals SA, respectiv ZRP Insolvency si Sierra Quadrant, au tot scos la licitatie active apartinand companiei.
Potrivit datelor transmise Ministerului Finanţelor Publice, Energy Bio Chemicals a avut in 2012, in anul anterior intrarii in insolventa, afaceri de 375 milioane de lei. Pierderile firmei erau in 2012 de 36,4 milioane de lei, iar datoriile se ridicau la 218 milioane de lei.
Anul trecut, afacerile companiei au fost de 100 de ori mai mici decat in 2012, de respectiv 3,7 milioane de lei. Pierderile companiei s-au redus pana la 5,7 milioane de lei, in vreme ce datoriile au crescut pana la 230 milioane de lei.
Si numarul de angajati s-a redus drastic, de la peste 500 in 2012 la circa 150 anul trecut.
Carom Onesti este situata pe platforma petrochimica de la Borzesti, care a fost candva unul dintre cele mai mari complexuri petrochimice din Europa.
Tot pe aceasta platforma se afla Chimcomplex Borzeşti, parte a grupului SCR controlat de Ştefan Vuza, fiind singura unitate care a reuşit să supravieţuiască perioadei post-decembriste şi functioneaza in continuare. Compania este specializata in fabricarea de produse chimice, în principal produse clorosodice, solvenţi organici, cloruri anorganice, intermediari pentru sinteze şi pesticide.
Platforma de Borzesti include si rafinaria RAFO Onesti, despre care s-a scris ca a fost cumparata de companie inregistrata in Austria si controlata de oameni de afaceri din Republica Moldova.
Noii proprietari si-au anuntat intentia de a reporni rafinaria, in ciuda faptului ca aceasta nu mai functioneaza din 2008.
Stefan Vuza considera ca rafinaria ar putea fi repornita, insa activitatea sa nu va fi rentabila, avand in vedere ca nu exista piata pentru produsele sale.
„Problema este de piata. Unde sa vanda? Nici celelalte rafinarii mari, Petromidia si Petrobrazi nu produc la capacitate maxima”, explica Vuza, care considera ca o rafinarie fara un lant de distributie de 200 de benzinarii nu poate fi rentabila.
El exclude si varianta exportului, in conditiile in care Rafo Onesti nu este situata langa mare iar transportul din centrul tarii presupune costuri mari.
Vuza apreciaza ca noii proprietari ai rafinariei s-ar putea concentra pe productia de benzine speciale, parafine, kerosen.
Preluarea Oltchim, in stand-by
In ceea ce priveste oferta depusa pentru preluarea Oltchim SPV, Stefan Vuza a spus ca asteapta finalizarea investigatiei DG Competition, privind un posibil ajutor de stat acordat combinatului din Valcea.