Prezenţa acestei „nave-monstru” de 165 de metri, la 143 de kilometri vest de provincia Zambales (nord-vest), arată „agresiunea tot mai puternică” a Chinei în apele filipineze, potrivit Manilei.
Navele chineze „se apropie de coaste Filipinelor, iar acest lucru este alarmant”, a declarat marţi Jonathan Malaya, purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate filipinez, scrie Agerpres.
În timpul primelor două săptămâni ale anului, nave chineze s-au apropiat deja la mai puţin de 112 kilometri de coastele filipineze, a subliniat Malaya.
Cea mai recentă operaţiune dezvăluie o „tactică de intimidare” menită să descurajeze pescuitul filipinez, potrivit acestei surse.
„Nu acceptăm şi nu vom accepta aceste tactici de intimidare. (…) Nu vom bate în retragere în faţa intimidării”, a mai declarat purtătorul de cuvânt.
Potrivit lui Jay Tarriela, un purtător de cuvânt al pazei de coastă filipineze, nava gigant chineză, identificată ca fiind CCG5901, „nu întreprinde acţiuni foarte agresive, însă simpla sa prezenţă este deja îngrijorătoare”.
Paza de coastă filipineză a desfăşurat nave de 84 şi 97 de metri pentru a face presiune asupra navei chineze, pentru ca aceasta „să se îndepărteze de costa provinciei Zambales”, a mai spus Jonathan Malaya.
Beijingul revendică aproape întreaga Mare a Chinei de Sud, în pofida unei decizii a justiţiei internaţionale, potrivit căreia pretenţiile sale nu au bază legală.
Relaţiile dintre Manila şi Beijing au devenit tot mai tensionate în ultimele luni, în special prin înmulţirea ciocnirilor în jurul recifelor din Marea Chinei de Sud pe care şi le dispută cele două ţări.
Purtătorul de cuvânt al diplomaţiei chineze, Guo Jiakun, a afirmat marţi că paza de coastă chineză operează „conform legii” şi a cerut Manilei „să înceteze orice acţiune ce compromite pacea şi liniştea” în Marea Chinei de Sud.