China a cerut Uniunii Europene la reuniunea ASEAN de la Jakarta să-și precizeze clar poziția față de relațiile cu Beijingul

15 07. 2023
Chinese_Foreign_Minister_Wang_Yi_visits_Ecuador,_October_2016

Conform documentului citat, Wang i-a spus şefului diplomaţiei europene, Josep Borrell, cu care s-a întâlnit la reuniunea de la Jakarta a miniştrilor de externe din ASEAN (Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est), că „UE trebuie (…) să îşi clarifice poziţia în parteneriatul strategic între cele două părţi şi să încurajeze progresul relaţiilor dintre China şi UE. Nu trebuie să ezite şi cu atât mai puţin să încurajeze declaraţiile şi acţiunile pentru un regres”.

Diplomatul chinez a susţinut că „nu există un conflict privind interesele fundamentale între China şi UE”.

Afirmaţiile sale vin după ce Germania şi-a prezentat joi noua strategie de creştere a independenţei economice faţă de China, prin care Berlinul urmăreşte să „atenueze riscurile”, însă fără a rupe legăturile cu Beijingul.

Criza provocată în 2020 de pandemia de coronavirus a evidenţiat fragilitatea lanţurilor de aprovizionare europene, care au fost afectate de închiderea frontierelor, iar războiul din Ucraina a dovedit riscurile dependenţei de gazele ruseşti. În acest context – arată AFP – unele state membre ale UE se tem de un conflict comercial cu China, în timp ce altele insistă asupra necesităţii de a se proteja mai bine. Comisia Europeană a anunţat la sfârşitul lui iunie o strategie de reacţie mai fermă la riscurile economice.

Unul din motivele de dezacord între Beijing şi Bruxelles este refuzul Chinei de a condamna Rusia pentru invadarea Ucrainei.

Sursa foto: Wikipedia