China a comandat 600.000 de tone de porumb din Ucraina

China, al doilea mare consumator mondial de porumb, a comandat 600.000 de tone de porumb din Ucraina cu livrare în cursul acestui an, o lovitură pentru exportatorii americani care au probleme să găsească cumpărători pentru recolta record de anul trecut, transmite Reuters.
Economica.net - mar, 17 mart. 2015, 09:08
China a comandat 600.000 de tone de porumb din Ucraina

Potrivit unor traderi, o parte din cargourile cu porumb din Ucraina cu livrare în perioada aprilie-mai au fost contractate la un preţ de 1.500 de yuani (240 de dolari) per tonă, inclusiv costurile cu transportul. Preţul este cu 60% mai mic decât porumbul din China care este cotat la 2.490 de yuani per tonă. Porumbul american are un preţ mai mic cu 80 yuani (13 dolari) pe tonă mai mic decât cel din Ucraina, scrie Agerpres.

China a început să importe masiv porumb în 2009/2010 în principal din SUA, însă începând cu anul trecut s-a îndreptat spre furnizorii din Marea Neagră. În 2014 Ucraina a livrat Chinei o cantitate de aproximativ un milion de tone de porumb, iar luna trecută a anunţat că se aşteaptă să dubleze cantitatea în acest an. Potrivit datelor oficiale, în luna ianuarie Ucraina a livrat 470.047 tone de porumb Chinei, depăşind SUA.

Potrivit traderilor porumbul american a devenit mai puţin popular în rândul cumpărătorilor chinezi după ce furnizorii chinezi au cerut cumpărătorilor să suporte costurile potenţiale de pe urma importurilor de porumb modificat genetic.

Te-ar mai putea interesa și
România a produs cu 7,4% mai puțin petrol în primele trei luni ale anului
România a produs cu 7,4% mai puțin petrol în primele trei luni ale anului
România a produs, în primele trei luni din 2025, o cantitate de țiței de 631.700 tone echivalent petrol (tep), cu 50.300 tep mai mică (-7,4%) față de cea din perioada similară a anului......
Japonia opreşte importurile de carne de pasăre din Brazilia
Japonia opreşte importurile de carne de pasăre din Brazilia
Japonia a suspendat importurile de carne de pasăre din oraşul brazilian Montenegro şi de păsări vii de crescătorii ...
Un investitor mare al Lufthansa cere companiei să acționeze mai hotărât în ceea ce privește sindicatul
Un investitor mare al Lufthansa cere companiei să acționeze mai hotărât în ceea ce privește sindicatul
Conducerea Lufthansa ar trebui să adopte o atitudine mai hotărâtă în faţa opoziţiei venite din partea reprezentanţilor ...
Cum s-au mișcat tranzacțiile imobiliare în primele 4 luni
Cum s-au mișcat tranzacțiile imobiliare în primele 4 luni
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a publicat datele despre numărul de tranzacții imobiliare ...