China a deschis publicului cel mai înalt şi cel mai lung pod de sticlă din lume
Aflat la o înălţime de 300 de metri, cu o lungime de 430 de metri, 6 metri lăţime şi cu podeaua realizată din panouri de sticlă pentru a putea fi admirată priveliştea, podul se află în zona unui canion uriaş din Parcul naţional Tianmenshan, provincia Hunan din centrul Chinei.
Anul viitor în luna iunie turiştii vor putea face aruncări în gol cu coarda din trei puncte de susţinere ale podului, a declarat Joe Chen coordonatorul adjunct de proiecte al companiei de turism care gestionează canionul Zhangjiajie pentru blogul Inhabitat.
Compus din 99 de panouri care au trei straturi de sticlă transparentă, acest pod a stabilit 10 recorduri mondiale pentru design şi construcţie, a indicat comitetul de management al proiectului pentru China Daily, conform DPA.
Podul poate fi traversat zilnic de 8.000 de vizitatori. Rezervările trebuie făcute cu cel puţin o zi în avans. Zonele canionului din apropierea celor două părţi ale podului au fost vizitate anul trecut de 1,2 milioane de turişti. În acest an, inginerii au făcut mai multe teste de rezistenţă cu public pentru a-i asigura pe cei mai puţin curajoşi de rezistenţa podului, astfel au fost folosite ciocane grele şi a fost condusă o maşină plină cu pasageri pe întreaga lungime a podului, scrie DPA