China a început construcţia celui mai înalt baraj hidroelectric din lume

China a început, miercuri, lucrările de construcţie la cel mai înalt baraj hidroelectric din lume, de 314 metri, în condiţiile în care această ţară găzduieşte deja cel mai mare baraj hidroelectric din lume - Barajul celor trei defilee - care, în 2014, a stabilit un nou record mondial în ceea ce priveşte producţia de hidroelectricitate, transmite AFP, preluată de Agerpres.
Economica.net - mie, 15 iul. 2015, 19:52
China a început construcţia celui mai înalt baraj hidroelectric din lume

Barajul Shuangjiankou, un afluent al râului Yangtze, amplasat în sud-vestul Chinei, va fi finalizat în 2022, se arată într-un comunicat publicat pe pagina de internet a Ministerului chinez al Mediului.

Barajul, al cărui preţ de cost este estimat la 36 de miliarde de yuani (5,26 miliarde de euro sau 7,9 miliarde de dolari) va fi mai înalt cu câţiva metri decât deţinătorul actual al titlului de cel mai înalt baraj din lume, Jinping-1 (305 metri), situat tot în China.

Autorităţile de la Beijing derulează de mai multe decenii un ambiţios program de construcţie de hidrocentrale, în dorinţa de a atinge obiectivul ca, în 2030, aproximativ 20% din producţia de energie electrică să provină din surse regenerabile. Pe lângă Barajul celor trei defilee, în China există alte aproximativ 85.000 de hidrocentrale.

Milioane de persoane au fost nevoite să îşi părăsească locuinţele din cauza construcţiei de baraje hidroelectrice, care continuă, în pofida apelurilor repetate ale organizaţiilor pentru protecţia mediului care susţin că barajele au grave repercusiuni asupra ecosistemului şi provoacă un declin al faunei şi florei acvatice.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski a insistat pe lângă cancelarul Merz ca rachetele Taurus să fie incluse în ajutorul militar german pentru Ucraina
Zelenski a insistat pe lângă cancelarul Merz ca rachetele Taurus să fie incluse în ajutorul militar german pentru Ucraina
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a discutat cu cancelarul german Friedrich Merz în timpul vizitei efectuate la Berlin şi despre rachetele Taurus, solicitate de Ucraina pentru a putea lovi......
Fitch: Prețurile de pe piața imobiliară din Dubai vor scădea cu până la 15% în următoarele luni
Fitch: Prețurile de pe piața imobiliară din Dubai vor scădea cu până la 15% în următoarele luni
Preţurile pe piaţa imobiliară din Dubai vor scădea probabil cu până la 15% în semestrul doi din 2025 şi în 2026, ...
Președintele Nicușor Dan lovește tare în CCR: Este responsabilitatea Parlamentului să le corecteze cu celeritate
Președintele Nicușor Dan lovește tare în CCR: Este responsabilitatea Parlamentului să le corecteze cu celeritate
Prședintele României, Nicușor Dan, lovește tare în Curtea Constituțională, CCR, după ce aceasta a decis că declarațiile ...
Ce a găsit Piedone la Lidl, Carrefour, Kaufland sau Penny. Lista este uriașă
Ce a găsit Piedone la Lidl, Carrefour, Kaufland sau Penny. Lista este uriașă
Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Cristian Popescu Piedone, a închis Metro ...