China a început construcţia celui mai înalt baraj hidroelectric din lume
Barajul Shuangjiankou, un afluent al râului Yangtze, amplasat în sud-vestul Chinei, va fi finalizat în 2022, se arată într-un comunicat publicat pe pagina de internet a Ministerului chinez al Mediului.
Barajul, al cărui preţ de cost este estimat la 36 de miliarde de yuani (5,26 miliarde de euro sau 7,9 miliarde de dolari) va fi mai înalt cu câţiva metri decât deţinătorul actual al titlului de cel mai înalt baraj din lume, Jinping-1 (305 metri), situat tot în China.
Autorităţile de la Beijing derulează de mai multe decenii un ambiţios program de construcţie de hidrocentrale, în dorinţa de a atinge obiectivul ca, în 2030, aproximativ 20% din producţia de energie electrică să provină din surse regenerabile. Pe lângă Barajul celor trei defilee, în China există alte aproximativ 85.000 de hidrocentrale.
Milioane de persoane au fost nevoite să îşi părăsească locuinţele din cauza construcţiei de baraje hidroelectrice, care continuă, în pofida apelurilor repetate ale organizaţiilor pentru protecţia mediului care susţin că barajele au grave repercusiuni asupra ecosistemului şi provoacă un declin al faunei şi florei acvatice.