China acuză SUA de „constrângere economică şi intimidare tehnologică”

China a acuzat vineri Statele Unite de "constrângere economică" şi "intimidare tehnologică", într-un moment în care administraţia preşedintelui american Joe Biden restrânge investiţiile americane şi accesul la tehnologii în anumite domenii considerate sensibile în condiţiile rivalităţii cu China, relatează AFP.
AGERPRES - vin, 21 apr. 2023, 15:58
China acuză SUA de

În numele securităţii naţionale, Washingtonul a pus în ultimii ani pe lista neagră companii chineze pentru a le exclude din lanţurile de aprovizionare cu tehnologii americane. Aceste măsuri au fost intensificate în ultimele săptămâni prin restricţii asupra exporturilor de semiconductori, scrie Agerpres.

Conform unor surse mass-media, administraţia preşedintelui Biden are acum în vedere să restrângă investiţiile americane în China în sectorul tehnologic.

„Sub pretextul securităţii naţionale, Statele Unite s-au obişnuit să politizeze, să instrumentalizeze şi să transforme în arme chestiunile economice, comerciale şi tehnologice”, a declarat purtătorul de cuvânt al MAE chinez, Wang Wenbin. „Este vorba pur şi simplu de constrângere economică şi intimidare tehnologică”, a adăugat acesta.

China, care încearcă să devină autonomă în concepţia semiconductorilor, consideră că măsurile Washingtonului urmăresc obţinerea supremaţiei SUA în acest domeniu, deşi Washingtonul neagă.

Potrivit secretarei Trezoreriei SUA, Janet Yellen, „aceste acţiuni de securitate naţională nu sunt concepute pentru a ne permite să obţinem un avantaj economic concurenţial sau pentru a sufoca modernizarea economică a Chinei”. „Chiar dacă aceste politici pot avea impact economic, ele sunt motivate de simple consideraţii de securitate naţională”, a susţinut ea.

Washingtonul a anunţat în octombrie 2022 noi controale asupra exporturilor pentru a limita achiziţia şi fabricarea de către China a microcipurilor folosite în producţia militară. În urma acestor restricţii, China a iniţiat o procedură în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC).

Te-ar mai putea interesa și
Raftul cu Bunătăți Locale a ajuns și în magazinele Profi din județul Bihor
Raftul cu Bunătăți Locale a ajuns și în magazinele Profi din județul Bihor
Program de susținere a micilor producători locali lansat de lanțul de retail Profi cuprinde de acum și județul Bihor, informează compania prin intermediul unui comunicat transmis către......
ONRC: Numărul persoanelor fizice și juridice care s-au înmatriculat în primele patru luni din acest an este în scădere cu 8,83%, față de aceeași perioadă din 2024
ONRC: Numărul persoanelor fizice și juridice care s-au înmatriculat în primele patru luni din acest an este în scădere ...
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice a scăzut, în primele patru luni din 2025, cu 8,83%, comparativ ...
Vietnamul blochează activitea Telegram pe teritoriul său, spre surprinderea companiei care deține aplicația
Vietnamul blochează activitea Telegram pe teritoriul său, spre surprinderea companiei care deține aplicația
Ministerul Tehnologiei din Vietnam a ordonat furnizorilor de servicii de telecomunicații să blocheze aplicația de mesagerie ...
Podul de peste râul Săsar, aflat pe drumul de centură a municipiului Baia Mare, s-a surpat (Video)
Podul de peste râul Săsar, aflat pe drumul de centură a municipiului Baia Mare, s-a surpat (Video)
O porţiune a podului peste râul Săsar, aflat pe drumul de centură al municipiului Baia Mare, s-a surpat, traficul rutier ...