China anunţă începerea cercetărilor şi probelor pentru reţele 5G
Faza experimentală se va derula până în 2018 şi, ulterior, firmele locale de telecomunicaţii vor încerca să comercializeze reţeaua.
China are 905 milioane de utilizatori de Internet pe mobil, dintre care mai puţin de jumătate, 380 milioane, utilizează tehnologia cea mai avansată în acest moment, 4G, care, în principiu, nu a introdus mari schimbări comparativ cu 3G, cu excepţia unei viteze mai mari.
China şi alte ţări au în vedere ca următoarea generaţie de telefoane mobile să fie capabilă să proceseze datele cu mai mare viteză pentru a da posibilitatea utilizării unor avansuri tehnologice precum proiecţiile de holograme, în trei dimensiuni, sau interconectarea telefonului mobil cu alte aparate de uz cotidian, aşa-numitul ‘internet al lucrurilor’.
Se aşteaptă ca anul acesta sau anul următor firmele multinaţionale să se reunească pentru a analiza standardele internaţionale pentru dezvoltare.