China avertizează că va riposta după închiderea consulatului său din Houston

China a declarat că decizia americană din această săptămână de a închide consulatul său din Houston a "afectat grav" relaţiile bilaterale şi a avertizat că "trebuie" să riposteze, fără a oferi însă detalii despre măsurile avute în vedere, transmite Reuters citat de Agerpres.
Economica.net - vin, 24 iul. 2020, 05:57
China avertizează că va riposta după închiderea consulatului său din Houston

Washingtonul a dat marţi 72 de ore Chinei pentru a închide consulatul din Houston, decizie menită să „protejeze proprietatea intelectuală americană şi informaţiile private ale americanilor”, dar care escaladează tensiunea din relaţia bilaterală.

Purtătorul de cuvânt al ministerului chinez de externe, Wang Wenbin, a calificat acuzaţiile americane drept „calomnii rău intenţionate” şi a spus că această decizie nerezonabilă a „afectat grav” relaţiile bilaterale.”China trebuie să dea un răspuns necesar şi să îşi protejeze drepturile legitime”, a adăugat diplomatul chinez fără a menţiona ce măsuri sunt avute în vedere.

Publicaţia The South China Morning Post a informat că Beijingul ar putea închide consulatul SUA din Chengdu, în timp ce o sursă a declarat miercuri pentru Reuters că este avut în vedere pentru a fi închis consulatul din Wuhan, de unde SUA şi-au retras personalul la începutul declanşării epidemiei noului coronavirus.

Hu Xijin, editor al tabloidului China Times Global, a scris pe Twitter: „După câte ştiu, China va anunţa contramăsuri vineri, ora Beijingului. Unui consulat american din China i se va cere să se închidă”. Anterior, editorul scrisese că închiderea consulatului din Wuhan ar fi o măsură insuficient de perturbatoare şi a sugerat că ar putea fi redus personalul american al consulatului din Hong Kong, pe care l-a descris drept un „centru de informaţii”.”Asta va face ca Washingtonul să sufere mult”, a apreciat ziaristul.

Alte consulate americane din China sunt deschise în Guangzhou, Shanghai şi Shenyang.

China are alte patru consulate în SUA, la San Francisco, Los Angeles, Chicago şi New York, precum şi o ambasadă la Washington.

Relaţia SUA-China s-a deteriorat rapid în acest an din cauza unui cumul de probleme, care merg de la pandemia noului coronavirus şi echipamentele de telecomunicaţii Huawei până la revendicările teritoriale ale Chinei în Marea Chinei de Sud şi creşterea controlului autorităţilor de la Beijing asupra Hong Kongului.

Te-ar mai putea interesa și
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru că nu recunoaşte legitimitatea preşedintelui Klaus Iohannis....
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci ...
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană, dacă statele membre vor pune în aplicare ...
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei ...